Cel mai mare hotel din Tulcea, Delta, exista de cateva zeci de ani in portul orasului. Hristu Caraman s-a angajat aici cu mult timp in urma, iar dragostea fata de acest hotel l-a determinat sa-l cumpere, sa-l modernizeze si sa-i ridice rangul la patru stele.

Istoria lui Hristu Caraman incepe in 1973, cand s-a angajat ca proaspat absolvent a unei scoli de specialitate ca barman la hotelul Delta. Istoria si-a urmat cursul firesc, Caraman a "crescut in rang" si a parcurs, practic, toate etapele unui angajat al hotelului. "M-am angajat ca barman, apoi am fost sef de unitate si toate celelalte functii specifice", isi aminteste Caraman. Anul 1992 a marcat, pentru Hristu Caraman, intrarea efectiva in afaceri. Hotel Delta a fost luat in locatie de gestiune; a investit si a renovat hotelul, iar in 1995 a participat la privatizarea acestuia.

Prin HG 500, devine proprietarul hotelului si isi continua si acum politica de investitii si de extindere a hotelului, care este considerat perla complexului turistic Delta. Ultima ambitie a lui Hristu Caraman este sa transforme acest hotel intr-o unitate complet noua, de patru stele, fata de trei cat are in prezent. Pentru a obtine acest lucru, tulceanul va extinde constructiile hotelului, ii va mari suprafata si numarul de camere. La ora actuala, hotelul Delta dispune de 115 camere si cateva apartamente, o sala de conferinte de 120 de locuri, de bazin de inot, cu apa filtrata si incalzita la 30 de grade Celsius, si centru de sport cu jacuzzi si sauna, pe langa celelalte echipamente sportive.

Doua nave de croaziera la dispozitia turistilor

"Munca si pasiunea pentru hotel Delta", sunt hobby-urile lui Hristu Caraman, in afara celor doi copii, fata si baiat, de 23 si respectiv 20 de ani. In afara hotelului si a complexului turistic din jurul acestuia, Hristu Caraman mai detine doua nave turistice care plimba turistii pe cele noua trasee mirifice ale Deltei Dunarii. In 2005, hotel Delta a gazduit 10.000 de turisti, majoritatea austrieci, nemti, japonezi sau locuitori ai tarilor nordice. Chiar daca anul 2005 s-a dovedit un an bun pentru afacerile lui Hristu Caraman, cresterea numarului de turisti fiind de 15% fata de anul 2004, cursul de schimb si scumpirea energiei si a combustibilului au jucat un rol ingrat in profiturile companiei. Din aceste motive, profitul din 2005 este estimat a fi doar cu 15% mai mare decat cel obtinut de companie in 2004.

Turistii vin la Delta prin cateva zeci de agentii de turism, cu care Hristu Caraman are incheiate contracte de colaborare. Cei care vin pot opta pentru un sistem all inclusive, care costa 50 de euro pe zi. Excursiile cu vaporasul pe unul din cele noua trasee din Delta costa 22 de euro pentru cei care au cazare si masa inclusa in biletul de la Delta. Alte excursii se pot organiza catre Manastirea Cocos si Celic Dere, construite la inceputul secolului al XIX-lea. De asemenea, poate fi organizata o degustare de vinuri la cramele Niculitel, unde pot fi vizitate si mormintele din secolul al XIV-lea i.e.n., sau excursii in localitatea Greci, faimoasa pentru slefuitorii in piatra de origine italiana, care traiesc aici.

Complex Delta Intre realitate si posibilitati

• Hotelul detine 115 camere si 234 de locuri de cazare. Anul viitor, capacitatea de cazare a hotelului va fi mult extinsa, la fel si categoria hotelului, de la trei la patru stele.
• Din Tulcea se poate pleca in excursie pe Canal Mila 35, pe Dunarea Veche pana la Mila 23. Un alt traseu vizeaza canalele Litcov, Crisan si Caraorman sau varianta extinsa a acestui traseu, care cuprindelacurile Rosu, Puiu si merge pana la Sulina.
• Ambarcatiunile de croaziera apartinand Complexului Delta au o capacitate de 80 de locuri, aer conditionat si restaurant, unde pot fi servite nenumarate feluri de peste.


Despre autor:

Capital

Sursa: Capital


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.