Premierul Emil Boc a declarat astazi ca in Romania nu exista niciun fel de pericol privind consumul castravetilor si al altor legume.

Ministerul Agriculturii va acorda despagubiri agricultorilor, Romania fiind cuprinsa in mecanismul european de acordare a acestora, adaugat premierul, relateaza MEDIAFAX.

"Eu am mancat si ieri castraveti si alaltaieri. Vor veni solutii financiare de la UE si producatorii romani vor beneficia de aceste facilitati. Suntem in mecanismul european de acordare a acestor despagubiri pentru producatori. Cert este ca in Romania nu exista niciun fel de pericol cu privire la consumul castravetilor sau al altor legume si a contracta orice boala. Nu exista pericol in acest moment si sper sa nu se confirme in viitorul apropiat sau indepartat aceasta bacterie in Romania", a spus Boc.


Producatorii de castraveti din Romania vor fi despagubiti cu pana la 247.200 euro la pierderi estimate la noua milioane de euro pana la 1 august, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara.

Ajutorul financiar va fi de 4,6% din valoarea productiei comercializate anul trecut, dar nu mai mult de o treime din cheltuielile facute in perioada in care se estimeaza pierderi.

Retail jobs

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

"Compensatia se va acorda pentru pierderile din perioada 27 mai - 30 iunie, cand estimam ca criza de incredere fitosanitara se va fi terminat, in zilele acestea izolandu-se cauzele ei ultime si mecanismele de propagare. Bugetul total depinde de cererile efective de compensatie, poate fi in jurul a 180 de milioane de euro", a declarat comisarul european Dacian Ciolos.

Citeste si: Bacteria ucigasa se raspandeste in Europa


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

{* *}

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.