Numarul locurilor de munca vacante in primele trei luni a fost de 27.300, in crestere cu 6.900 de posturi fata de trimestrul precedent, dar in scadere cu 1.700 fata de ianuarie- martie 2010, cele mai multe provenind din industria prelucratoare, potrivit Institutului National de Statistica (INS).

"In trimestrul intai din 2011, rata locurilor de munca vacante a fost de 0,69%, in crestere cu 0,18 puncte procentuale fata de trimestrul precedent. Comparativ cu acelasi trimestru al anului 2010, rata locurilor de munca vacante a scazut cu 0,01 puncte procentuale", se arata intr-un comunicat al INS.

  • Cea mai ridicata rata a locurilor de munca vacante s-a inregistrat in agricultura, silvicultura si pescuit (1,21%). La polul opus, cu cele mai mici valori ale ratei locurilor de munca vacante s-au regasit industria extractiva (0,02%), respectiv activitatea de invatamant (0,13%).
  • Peste o treime (9.200) din numarul total al locurilor de munca vacante s-au regasit in industria prelucratoare, unde rata a luat valoarea de 0,95%. Circa 12% din totalul locurilor de munca vacante s-au inregistrat in sanatate si asistenta sociala (3.400 locuri vacante), iar putin peste 10% in administratia publica (2.800 locuri vacante). Impreuna cu activitatea de invatamant (500 locuri vacante), sectorul bugetar insumeaza aproximativ o patrime (24,3%) din numarul total al locurilor de munca vacante. Angajatorii au prezentat cea mai redusa cerere de forta de munca in industria extractiva si in tranzactii imobiliare (10, respectiv 60 locuri vacante).

In comparatie cu trimestrul precedent, in majoritatea activitatilor economice s-au constatat cresteri atat ale ratei locurilor de munca vacante, cat si ale numarului locurilor de munca vacante.

  • Cele mai importante cresteri ale ratei locurilor de munca vacante s-au inregistrat in activitatile de servicii administrative si servicii suport (+0,79 puncte procentuale), urmate de activitatile de agricultura, silvicultura si pescuit (+0,59 puncte procentuale). La polul opus, cu cea mai semnificativa scadere a ratei locurilor de munca vacante s-au regasit activitatile de spectacole, culturale si recreative (-0,09 puncte procentuale).

  • In privinta numarului locurilor de munca vacante, cele mai importante majorari s-au evidentiat in industria prelucratoare (+2.400 locuri vacante), urmata de activitatile de servicii administrative si servicii suport (+1.200 locuri vacante). Usoare scaderi ale indicatorului s-au inregistrat in cateva activitati economice, cele mai mari fiind in activitatile de spectacole, culturale si recreative (-50 locuri vacante), respectiv intermedieri financiare si asigurari (-40 locuri vacante).

Fata primul trimestru al anului anterior, in hoteluri si restaurante (+0,30 puncte procentuale) s-a inregistrat cea mai semnificativa crestere a ratei locurilor de munca vacante, urmata de industria prelucratoare (+0,26 puncte procentuale), aceasta din urma inregistrand si cea mai mare crestere a numarului locurilor de munca vacante (+2.500 locuri vacante). Cea mai vizibila diminuare a locurilor de munca vacante fata de perioada analizata s-a regasit in administratia publica, atat in ceea ce priveste rata (-0,92 puncte procentuale), cat si numarul (-3.700 locuri vacante).
  • Rata si numarul locurilor de munca vacante pe grupe majore de ocupatii

In ianuarie-martie 2011, cea mai mare cerere de forta de munca salariata exprimata de angajatori prin intermediul ratei locurilor de munca vacante s-a constatat pentru muncitorii necalificati - grupa majora 9 (1,06%), respectiv pentru operatorii la instalatii si masini; asamblorii de masini si echipamente - grupa majora 8 (0,95%).
Citeste si:
Cum să încurajezi creativitatea la locul de muncă
Cum să încurajezi...

In privinta numarului locurilor de munca vacante, cea mai mare cerere de forta de munca salariata s-a referit la ocupatiile de specialisti in diverse domenii de activitate - grupa majora 2 (5.700 locuri vacante), respectiv de operatori la instalatii si masini; asamblori de masini si echipamente - grupa majora 8 (5.100 locuri vacante). Cea mai redusa disponibilitate a locurilor de munca vacante s-a regasit in randul lucratorilor calificati in agricultura, silvicultura si pescuit - grupa majora 6 (0,25% rata locurilor de munca vacante, respectiv 50 locuri vacante).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.