Executivul va transmite acest punct de vedere Parlamentului ca raspuns la o initiativa legislativa a deputatului PDL Viorel Arion, prin care acesta propune stabilirea cadrului legal si efectelor juridice ale parteneriatului civil, potrivit unui document guvernamental obtinut de MEDIAFAX.
Propunerea legislativa a deputatului PDL are in vedere conferirea unui caracter legal convieturii dintre doua persoane, ca alternativa la casatorie, prin incheierea, la notar, a unui contract de parteneriat civil, care sa prevada obligatii si drepturi in privinta cheltuielilor si bunurilor comune.
Proiectul de lege nu mentioneaza insa drept conditie pentru incheierea unui asemenea partaneriat faptul ca partenerii sa fie de sex diferit si permite, prin urmare, incheierea unui parteneriat civil intre doua persoane de acelasi sex.
"Deschiderea catre relatiile de convietuire sub diferitele forme ale sale raspunde unei cerinte sociale care se inscrie intr-o miscare generala de reaplicare a principiului egalitatii, despre care trebuie sa vorbim o data cu lupta impotriva discriminarii, aplicarea drepturilor existente, precum si crearea noilor drepturi", sunt argumente prin care isi motiveaza deputatul PDL initiativa legislativa.
Viorel Arion mentioneaza totodata ca parteneriatul civil este recunoscut in mai multe state europene, iar Marea Britanie chiar a extins, prin crearea acestui parteneriat, drepturile casatoriei si pentru persoanele de acelasi sex.
Sapte tari din Africa pedepsesc cu moartea homosexualitatea
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro