Aproape jumatate dintre romani (46%) nu au plecat anul trecut in vacanta, majoritatea, respectiv 62%, invocand motive financiare, in timp ce 33% au spus ca isi vor petrece concediul in Romania in acest an, potrivit unui sondaj Eurobarometru referitor la atitudinea europenilor fata de turism.

Pentru acest an, 19% dintre romani isi vor petrece vacanta in alte tari din Uniunea Europeana, 13% in afara UE, iar 34% nu vor pleca sau nu sunt siguri. Dintre cei care au planuri sigure de vacanta, 51% o vor petrece in Romania, 29% in alte tari din UE si 20% in afara Uniunii, informeaza Mediafax.

Alte state in care cel putin patru din zece repondenti au afirmat ca nu au calatorit anul trecut in scop personal sunt Slovacia (40%), Estonia (41%) si Portugalia (43%).

Cel mai putin au calatorit anul trecut, in interes personal, turcii si ungurii (68%, respectiv 60%).

In aproape toate tarile incluse in cercetare, majoritatea repondentilor care nu plecat anul trecut in vacante sau calatorii scurte au mentionat motive financiare.

Astfel de motive au fost citate de peste sase din zece participanti la sondaj in Ungaria (68%), Bulgaria (65%) si Romania (62%).

Pe de alta parte, Romania, Bulgaria si Italia au inregistrat o crestere de cel putin 10% a repondentilor care au calatorit de placere cel putin o data in 2010.

Romania a inregistrat o crestere de la 14% in 2009 la 24% a celor care au plecat anul trecut intr-o calatorie scurta sau intr-o vacanta.

Romanii au afirmat, in proportie de 15%, ca au fost plecati intr-o vacanta, iar alti 13% intr-o calatorie scurta de placere.

In majoritatea tarilor analizate, respectiv 25 din 32, peste jumatate dintre persoanele intervievate au spus ca si-au organizat individual vacantele, in cazul Romaniei proportia fiind de 77%, in crestere de la 59%.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.