Aproximativ o treime dintre angajatii vamali urmeaza a fi disponibilizati, astfel ca din 4.586 cati sunt in prezent vor ramane 3.159, potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern privind modificarea legii Autoritatii Nationale a Vamilor (ANV).

Numarul maxim de posturi pentru Autoritatea Nationale a Vamilor si unitatile subordonate acesteia este de 3.159, inclusiv postul de demnitar, conform modificarilor aduse printr-un proiect privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului 110/2009 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale a Vamilor, scrie MEDIAFAX.

Incadrarea in numarul maxim de posturi si in structura organizatorica se aproba prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, la propunerea vicepresedintelui ANAF care conduce Autoritatea Nationala a Vamilor, in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare noilor prevederi.

ANV este condusa de un vicepresedinte al ANAF, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru.

Zeci de vamesi de la punctele din Timis, Suceava si Vaslui, alaturi de polititi de frontiera, au fost arestati in cursul lunii februarie, in urma unor ample actiuni ale anchetatorilor ancticoruptie impotriva contrabandei de la granite.

  • "Disponibilizarea a aproximativ o treime dintre angajati nu este benefica sistemului fiscal"

Presedintele Sindicatului "Pro Lex", Vasile Lincu, considera ca disponibilizarea a aproximativ o treime dintre angajatii Autoritatii Nationale a Vamilor (ANV) nu reprezinta o masura benefica pentru sistemul fiscal din Romania.

Liderul de sindicat subliniaza ca nu este benefica mai ales din cauza faptului ca salariatii cu atributii de control in domeniul accizelor si al drepturilor de import reprezinta numai sase la suta din totalul personalului, respectiv 273 de angajati.

Astfel, potrivit lui Lincu, se impune de urgenta relocarea personalului catre acest tip de activitati, care au ca scop reducerea evaziunii fiscale si incasarea de resurse suplimentare la bugetul statului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.