In Muntii Fagaras, stratul de zapada este extrem de instabil, prezentand la suprafata aproximativ 80 de centimetri de zapada proaspata. In profunzime, se mentin straturile cu rezistenta scazuta, iar instabilitatea stratului de zapada este generalizata. Chiar si pe pantele putin abrupte se pot produce spontan numeroase avalanse de mari, adesea chiar de foarte mari dimensiuni, se arata in avertizarea meteorologilor.
Aceeasi instabilitate a stratului de zapada se inregistreaza si in Muntii Bucegi. Cantitatea de precipitatii cazuta in ultimele 24 de ore la Balea Lac este de 52 de litri pe metru patrat.
Potrivit sefului Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, riscul producerii de avalanse, cel putin in Masivul Fagaras, nu a mai fost de gradul cinci din anul 2008.
"Risc de gradul cinci inseamna ca, in orice moment, se pot produce avalanse de mari dimensiuni, chiar si fara trecerea turistilor sau a schiorilor prin zona. Pentru prevenirea accidentelor montane, solicitam turistilor sa nu efectueze ascensiuni pe traseele turistice superioare cabanelor din zona de nord a muntilor Fagaras si, de asemenea, sa evite practicarea sporturilor de iarna in aceasta zona", a declarat acesta.
Totodata, turistii ar trebui sa aiba asupra lor echipament specific perioadei de iarna si echipament de salvare din avalansa (sonda de avalanse, lopata de zapada, dispozitiv electronic de cautare in avalansa).
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro