In urma cu 20 ani, Liviu era un adolescent genial: avea 10 pe linie si performante deosebite la matematica si informatica. A fost olimpic national la cele doua materii in timpul liceului, iar in 1991 a fost admis la una dintre cele mai bune facultati din cadrul Universitatii Politehnice, Facultatea de Automatica, relateaza Adevarul.
In primul an de studentie, drumul lui Liviu catre succes s-a intrerupt brusc din cauza unor probleme de sanatate. Astfel, acesta a renuntat la facultate chiar dupa primul an, iar in prezent cerseste pe strazile Alexandriei.
Chhiar si dupa zece ani de trai in conditii aspre, Liviu inca mai stapaneste notiuni de matematica pe care nu foarte multi elevi de liceu din ziua de astazi le cunosc, cat este derivatul lui x patrat sau cum sa calculeze o functie diferentiala.
„Cu banii pe care i-am strans mi-am luat piese pentru calculator. Pana acum am construit unitatea centrala, mai am nevoie de monitor”, spune Liviu. Barbatul se afla in atentia serviciului de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Alexandria si primeste o pensie de 293 de lei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro