La Sinaia, conditiile pentru practicarea sporturilor de iarna sunt bune pe partiile de mare altitudine Valea Dorului si Valea Soarelui situate la 2000 de metri altitudine, unde, potrivit reprezentantilor Salvamont Sinaia, stratul de zapada naturala este de jumatate de metru, i nformeaza MEDIAFAX.
Partiile Carp, Drum de Vara, Tarle si Papagal, care fac parte din domeniul schiabil al statiunii Sinaia, nu sunt practicabile.
Pe partia Kalinderu din Busteni stratul de zapada este de 80 de centimetri, a declarat administratoul partiei, Ion Vasilescu. La Busteni, tunurile de zapada artificiala au fost puse in functiune si peste zapada artificiala s-a asternut si un strat de zapada naturala.
Si in statiunea prahoveana Azuga se schiaza pe partia Sorica. Potrivit primarului statiunii, Adrian Purcaru, sambata va fi deschisa pentru turisti si partia Cazacu, pe cele doua partii din Azuga stratul de zapada fiind de 40 de centimetri.
Acesta este primul week-end din acest sezon cand se schiaza in conditii bune pe partiile din toate cele trei statiuni de pe Valea Prahovei. Saptamana trecuta, multi dintre turistii care au petrecut Revelionul in cele trei statiuni au preferat sa practice sporturi de iarna pe partiile din Predeal.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Lucian Prună preia conducerea Mogo România
Sursa: futurebanking.ro
-
Restaurant vegan trece la meniu cu carne: Dieta vegană nu o să salveze planeta
Sursa: wall-street.ro
-
Violeta Bănică, adevărul despre iubitul mamei sale. Cum se înțelege...
Sursa: kudika.ro