Ministrul Apararii, Gabriel Oprea, a declarat, marti, ca pentru prima data in istoria recenta a Armatei Romaniei un pilot de avioane supersonice de lupta preia cea mai inalta demnitate militara, cea de sef al Statului Major General.

"Ii urez succes domnului general Stefan Danila, in misiunea nobila si dificila, in acelasi timp, pe care o primeste astazi. Este si un moment cu semnificatii aparte, intrucat pentru prima data in istoria recenta a Armatei Romaniei, un pilot de avioane supersonice de lupta preia cea mai inalta demnitate militara", a declarat Oprea la ceremonia de predare-primire a sefiei SMG si a drapelului de lupta al SMG.

El a mai spus ca Statul Major General reprezinta "creierul si inima Armatei Romane" si ca acest organism trebuie sa functioneze ca un mecanism eficient si profesionist, transmite MEDIAFAX.

De asemenea, Oprea a afirmat ca mandatului fostului sef al SMG, amiralul Gheorghe Marin, a fost marcat de transformari, evolutii importante, provocari si incercari in mediul de securitate international.

"In urmatoarea perioada, Statul Major General trebuie sa actioneze ferm pentru indeplinirea angajamentelor militare asumate de tara noastra in cadrul NATO, Uniunii Europene si celorlalte organizatii si organisme internationale, adaptarea cadrului legislativ pentru afirmarea intereselor militare ale Romaniei in cadrul comunitatii europene si euroatlantice, pentru continuarea procesului de transformare a Armatei si dezvoltarea capacitatii de decizie si actiune a organismului militar. Anul 2011 trebuie privit cu incredere. Pentru a ne indeplini obiectivele propuse trebuie sa lucram in echipa, sa abordam cu curaj si realism sarcinile ce revin institutiei noastre si sa dovedim ca suntem adevarati profesionisti in tot ceea ce facem", a mai aratat ministrul.

Amiralul Gheorghe Marin i-a predat generalului Stefan Danila comanda SMG si drapelul de lupta, ultimul ingenunchind si sarutand steagul.

La ceremonial au mai participat, printre altii, fostul sef al SMG, Mircea Chelaru, sefii SIE si SRI, Razvan Mihai Ungureanu si George Maior, procurorul general Laura Codruta Kovesi si fostul ministru al Apararii, presedinte al Comisiei de Aparare din Senat, Teodor Melescanu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.