Concedierea mai simpla a angajatilor neperformanti, perioade mai lungi de proba si contracte cu durata determinata mai usor de incheiat sunt principalele modificari ale Codului Muncii, aflat in dezbatere.
Ministrul Muncii, Ioan Botis, a declarat, miercuri, ca infirma "orice speculatie" care se face legat de modificarea Codului Muncii, el raspunzand astfel la o intrebare privind vehicularea ideii ca ziua de lucru sa ajunga la 12 ore, potrivit MEDIAFAX.

Ministrul Muncii a spus, la Parlament, inaintea sedintei cu parlamentarii coalitiei, ca saptamana viitoare va avea o intalnire cu sindicatele si patronatele, prilej cu care vor fi deschise discutiile privind oportunitatea modificarii Codului Muncii.

"As vrea sa infirm orice speculatie care se face pe Codul Muncii. Deocamdata nu exista o propunere a Ministerului Muncii legata de modificarile pe Codul Muncii. Saptamana viitoare vom avea o intalnire cu sindicatele si patronatele si vom deschide discutiile pe oportunitatea modificarii Codului Muncii", a spus Botis.

  • Vicepresedintele "Cartel Alfa" Petru Dandea declara, in septembrie, ca Ministerul Muncii are intentia de a introduce in Codul Muncii un principiu numit flexibilizarea angajarii, principiu care ar permite angajatorului sa decida concedieri fara motivare si notificare, acesta distrugand protectia sociala.
  • Premierul Emil Boc anunta, in 12 august ca Guvernul si-ar putea asuma din nou raspunderea in fata Parlamentului pentru adoptarea unor legi importante, precum Codul asistentei sociale si modificarea Codului Muncii si a Legii salarizarii unitare in sectorul bugetar.

Potrivit Codului Muncii, pentru salariatii angajati cu norma intreaga durata normala a timpului de munca este de opt ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana. Repartizarea timpului de munca in cadrul saptamanii este, de regula, uniforma, de opt ore pe zi timp de cinci zile, cu doua zile de repaus. In functie de specificul unitatii sau al muncii prestate, se poate opta si pentru o repartizare inegala a timpului de munca, cu respectarea duratei normale a timpului de munca de 40 de ore pe saptamana.

Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare. Prin exceptie, durata timpului de munca, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de trei luni calendaristice, sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamana, conform Codului Muncii.

  • Ce presupune schimbarea Codului Muncii?

Proiectul de modificare a Codului Muncii, discutat in prezent cu sindicatele, prevede simplificarea procedurii de concediere a angajatilor, marirea timpului de lucru pana la 12 ore pe zi, extinderea intervalului de proba pana la 120 de zile, introducerea zilei libere in cursul saptamanii, fractionarea concediului de odihna, precum si scaderea amenzilor pentru munca la negru, potrivit Realitatea.

"Exista o propunere a Ministerului Muncii legata de modificarile pe Codul Muncii. Saptamana viitoare vom avea intalniri cu sindicatele si vom discuta despre oportunitatea modificarii codului"
, a declarat Ministrul Muncii Ioan Botis.

La inceputul lunii, consilierul primului ministru, Andreea Paul Vass, a declarat ca "o echipa de expertiza interinstitutionala si apolitica are deja discutii cu partenerii sociali. Printre noutatile versiunii revizuite a Codului Muncii se numara eliminarea clauzei de neconcurenta dupa incetarea contractului individual de munca, cresterea perioadelor de proba pentru verificarea aptitudinilor salariatilor, eliminarea interdictiei privind angajarea succesiva a mai mult de 3 persoane pe perioada de proba, pentru acelasi post”.
Citeste si:
Când îți poți recupera concediul de odihnă pe care nu ți l-ai luat...
Când îți poți recupera...

Potrivit legislatiamuncii.ro, versiunea revizuita a Codului Muncii mai prevede si urmatoarele modificari:

  • Instituirea pentru angajator a dreptului de a stabili obiectivele de performanta individuala,
  • Modificarea conditiilor in care se poate dispune delegarea salariatului pentru o perioada limitata,
  • Suplimentarea cazurilor de incetare de drept a contractelor individuale de munca,
  • Modificarea criteriilor concedierilor colective,
  • Eliminarea interdictiilor de a face angajari pentru angajatorul care a dispus concedieri colective pe o perioada determinata,
  • Cresterea termenului de preaviz, in concordanta cu legislatia europeana,
  • Sanctionarea refuzului angajatorului de a inregistra demisia salariatului,
  • Prelungirea valabilitatii contractului individual de munca,
  • Eliminarea unor restrictii privind agentul de munca,
  • Inclusiv introducerea de noi sanctiuni contraventionale.
Citeste si:
Guvernul își dă restanțele de toamnă. Legea pensiilor speciale,...
Guvernul își dă restanțele de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.