Andreea-Mihaela Birlea a deschis un proces in care cere Judecatoriei Sectorului 1 din Capitala sa constate ca este fiica poetului Adrian Paunescu. Aceasta ii cheama in instanta pe sotia acestuia, Carmen Paunescu, precum si pe cei trei copii recunoscuti ai poetului defunct, Andrei, Carmen si Ana Maria.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei miercuri, 10 noiembrie, la trei zile dupa ce Adrian Paunescu, decedat saptamana trecuta, a fost inhumat. Obiectul dosarului este, conform portalului Judecatoriei Sectorului 1, "tagada paternitate, stabilire paternitate". Procesul va incepe in 23 martie 2011, relateaza MEDIAFAX.

Prima sotie a poetului, Constanta Buzea, sustine la randul sau ca Adrian Paunescu ar fi avut doua fete gemene dintr-o relatie cu o alta femeie, fete pe care nu le-a recunoscut insa niciodata.

"Cateva luni dupa nasterea Ioanei (prima fiica a cuplului Adrian Paunescu - Constanta Buzea, n.r.), stand noi de vorba, incercam sa-l asigur ca urmatorul nostru prunc o sa fie baiatul pe care si-l doreste. Dar ii scapa o remarca aiuritoare, ca lui i se vor naste numai fete. Cum asa?! Si, fara sa-i pese de efect, mi se spovedeste cu orgoliu ca este tata si la alta casa. Ca o nebuna indragostita de el, femeie maritata, i-ar fi nascut gemene", a scris Constanta Buzea.

"Imi deschide o blonda nisipie care ma piloteaza in tacere catre un patut dublu cu grilaj, in care copilele isi zbateau bucuroase manutele si genunchii, intre papusi si sumedenie de jucarii intr-un aranjament ostentativ. Este mai scunda decat mine, transpira cuprinsa de un tremur abia perceptibil. Nu spune mare lucru, instruita probabil de el la telefon. Fetele - copii identice ale Ioanei mele. Eu nasteam in iunie, ea in septembrie. Adrian reusise performanta de a trai linistit, penduland fara istov intre doua femei insarcinate, una mai naiva decat alta, nevasta si amanta, alaptandu-i pruncii dolofani", adauga aceasta

  • Copil din flori

Pe de alta parte, Adrian Paunescu a confirmat intr-un interviu publicat de revista Tango in 2009 existenta unui copil din flori, a carui situatie legala nu a elucidat-o, insa, niciodata. "N-am elucidat-o pentu ca fiinta despre care e vorba a incercat un santaj pe care nu-l suport, poate sa vina si de la puterile atomice. Si anume, a incercat sa intre si ea la pachet, in eventuala recuperare a acelui copil. Asa s-au intrerupt discutiile", spunea Paunescu la acea vreme.

  • Andreea Mihaela Birlea, care este grefier la Registratura Sectiei a II-a Penala din cadrul Tribunalului Bucuresti, sustine ca si mama ei, Rodica Gabriela Birlea, si Paunescu erau fiecare casatoriti la momentul la care au avut legatura amoroasa.

Femeia solicita ca, pe baza probelor pe care ea le va propune si administra in cursul procesului si "in contradictoriu cu autoritatea tutelara Sector 1 Bucuresti", instanta sa dispuna "tagada paternitatii defunctului Nicolae Birlea ce apare ca fiindu-i tata in certificatul de nastere" si "stabilirea paternitatii fata de ea a defunctului Adrian Paunescu, decedat in 5 noiembrie".
Citeste si:
Laurențiu Reghecampf i-a deschis noi procese Anamariei Prodan: Am...
Laurențiu Reghecampf i-a...

In actiunea deschisa, ea cere "chemarea in judecata si la interogatoriu" a copiilor poetului Adrian Paunescu, respectiv Ana Maria, Ioana si Andrei Paunescu, precum si a sotiei acestuia, Carmen.

In motivarea celor solicitate de ea, femeia arata ca intre mama ei, Rodica Gabriela Birlea si Adrian Paunescu "a existat o legatura de dragoste extraconjugala din care am rezultat eu", femeia precizand ca ambii erau casatoriti la acea vreme, acesta fiind si motivul pentru care presupusa fiica a lui Paunescu a primit numele de Birlea.

"Situatia a fost pastrata intr-o oarecare ambiguitate datorita pozitiei sociale a tatalui meu biologic. Acesta a decedat in 5 noiembrie, lasand ca mostenitori pe Ana Maria, Ioana si Andrei Paunescu, precum si pe Carmen Paunescu", se mai arata in actiunea depusa la instanta.

Citeste si:
Cum a fost impartita averea poetului Adrian Paunescu de catre tribunal
Cum a fost impartita averea...

In final aceasta arata ca isi va sustine solicitarile cu acte, inscrisuri, martori si cu un test ADN, pana la acest moment la dosarul creat la Judecatoria Sector 1 neregasindu-se o astfel de documentatie. Totodata, Birlea a mai cerut ca, in baza articolului 242 din Codul de procedura civila, judecata sa se faca si in lipsa ei. Primul termen in acest proces a fost stabilit pentru 23 martie 2011.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti in 10 noiembrie, la trei zile dupa ce Adrian Paunescu, decedat saptamana trecuta, a fost inhumat. Poetul Adrian Paunescu a incetat din viata in 5 noiembrie, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala.

In memoria lui Asrian Paunescu

Adio Adrian Paunescu


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.