Angajatii cu drepturi de autor ar putea plati, din 2011, contributii la somaj, pensie si asigurari de sanatate de pana la 35%, aproape dublu fata de cele din prezent. Intentia este criticata de jurnalisti, actori, sindicate, patronate, dar si de reprezentanti ai partidelor.

Prin noile prevederi, din iulie 2010, persoanele care obtin venituri de natura profesionala, inclusiv din drepturi de autor, sunt obligate sa plateasca pentru acestea contributii de asigurari sociale pentru somaj, pensie si asigurari de sanatate, relateaza MEDIAFAX.

Primele plati, pentru veniturile din iulie, la asigurarile sociale pentru somaj si pensie trebuia facute pana in data de 25 august, in cazul asigurarilor de sanatate data primelor contributii fiind in 25 ianuarie 2011. Pentru a plati aceste contributii, persoanele care obtin venituri de natura profesionala trebuie sa depuna declaratii de asigurare la Agentiile pentru Ocuparea Fortei de Munca, in cazul platilor pentru somaj, si la Casele de pensii, pentru cotizatia la fondul de pensii.

Zeci de mii de oameni au fost astfel nevoiti sa stea la cozi pentru a-si plati darile la stat.

  • Noile taxe, aproape duble!

Daca in prezent, persoanele fizice autorizate sau cele cu venituri din drepturi de autor sunt taxate cu 16,5%, de la 1 ianuarie 2011 ar putea plati aproape 35% contributii de asigurari sociale.

Astfel, potrivit noului proiect, contributia la pensii va creste de la 10,5 la 24,43%, cea de asigurari de sanatate va ajunge la 8,35 de procente, iar pentru asigurarea de somaj se va plati 0,78%, fata de 0,5 in prezent.
Pentru personale care platesc contributii de asigurari, baza de calcul va fi limitata la echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie si nu poate fi mai mica decat un salariu de baza mediu
.

Intentia Guvernului de a dubla contributiile pentru persoanele platite pe drepturi de autor a fost criticata, sambata si duminica, de jurnalisti, actori, artisti, de Clubul Roman de Presa, Patronatul Presei Romane, sindicate, dar si de reprezentanti ai UDMR, PSD si PNL.

Citeste si:
Cât de importante sunt contribuțiile la pensie și cum să le maximizați
Cât de importante sunt...

Daca proiectul a fost pus in dezbatere joi, vineri au avut loc discutii informale cu proaspat-numitii sefi de la Munca si Finante, iar miercurea viitoare ar urma sa fie prezentat spre adoptare Guvernului. Iintrebarea ar fi cand vor avea loc dezbaterile si cand vor mai avea timp guvernantii sa analizeze propunerile facute. Probabil ca miercuri, Guvernul va anunta ca proiectul a fost adoptat si ca s-a urmat procedura legala, pentru ca el a fost in dezbatere publica.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.