Creditele oferite de Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca nu atrag deloc studentii, chiar daca sint foarte avantajoase pentru ei. In 2004, doar un student din toata tara si-a inscris dosarul pentru un astfel de credit. L-a obtinut fara prea multa bataie de cap.

Andrada Florica Chis din Baia Mare are o afacere de prelucrare a lemnului. Ea a obtinut in cadrul programului de creditare din 2004, in calitate de student, 225 de milioane de lei vechi, cu dobinda de 25%, credit rambursabil in trei ani. Suma este direct proportionala cu numarul de locuri de munca nou infiintate, in numar de trei. Despre aceste credite Andrada a aflat de la televizor si le-a considerat destul de avantajoase ca sa isi depuna dosarul. "Cind l-am luat, m-a ajutat mult si am investit banii in utilaje", spune tinara absolventa de management. Firma a fost infiintata in luna iulie, cererea pentru credit a fost depusa la sfirsitul lunii noiembrie, iar suma a fost virata beneficiarului in decembrie. Ea are patru angajati, iar la ora actuala, de afaceri se ocupa cu predilectie tatal ei.

Dobinda pentru studenti de 25% din dobinda BNR

Florin Gust, presedintele Uniunii Studentilor din Romania, este de parere ca lipsa de interes a tinerilor vine mai ales din reticenta acestora la cuvintul credit: "Cind auzim de credite, noi ne gindim imediat la datorii si ne lasam pagubasi". Tot el crede ca acest program este necunoscut de 99% dintre studenti mai ales din cauza lipsei de mediatizare. Programul de creditare prin BNR, intermediat de agentiile judetene de ocupare a fortei de munca, a inceput in 2001. Toate categoriile de unitati comerciale pot beneficia de aceste credite cu dobinda de 50% din cea practicata de BNR, cu conditia ca pe cel putin jumatate din locurile de munca nou create sa se angajeze someri. Studentii au un statut aparte, dobinda practicata pentru ei fiind de doar 25% din dobinda practicata de BNR.

Incepe programul de creditare 2005-2006

Programul de creditare 2004-2005 s-a incheiat in luna iulie, agentiile judetene de profil au acordat credite cu dobinda avantajoasa unei singure firme infiintate de un student, confirma Maria Gheorghian, directorul directiei Comunicare din cadrul ANOFM. Motivul este cit se poate de inocent: nici un alt tinar din celelalte 40 de judete ale tarii, inscris pentru prima oara la cursuri universitare, nu a cerut agentiilor judetene acest tip de credit.

Pentru anul 2005-2006, cursa creditelor a inceput la sfirsitul lunii august, dupa o campanie de promovare sustinuta. Maria Gheorghian crede ca studentii, desi informati, nu pot fi obligati sa ceara credite, chiar daca este in beneficiul lor.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.