Scriitorul si realizatorul de televiziune Radu Anton Roman a decedat, luni seara, in urma unui stop cardio-respirator.

Nascut la 19 august 1948, la Fagaras, Radu Anton Roman si-a inceput cariera prin a fi gazetar. Peste putin timp a devenit scriitor, publicand peste zece romane de succes international. Un etern calator printre frumusetile naturii si un nepotolit cautator de obiceiuri si traditii romanesti, Radu Anton Roman a realizat nenumarate reportaje de televiziune, cativa ani din viata traind in mijlocul naturii si hranindu-se din bogatiile ei.

Ghid si translator in echipa celebrului Jacques Yves Cousteau, Radu Anton Roman si-a descoperit vocatia de explorator, pe care a si descris-o in multe dintre cartile lui. Timp de aproape sase ani, a realizat emisiunea de arta culinara, etnografie si folclor "Bucataria lui Radu", una dintre cele mai longevive productii de la Pro TV.

"Iti dau ciorba, da-mi eternitatea!", spunea Radu glumind, pentru ca inainte de toate Radu a incantat telespectatorii cu pofta lui de viata si prin felul in care vorbea despre bucuriile ei. In cei 57 de ani de viata a marcat oameni si locuri si ramane viu in memoria tuturor pentru talentul si patima cu care si-a descoperit si descris coltul de Rai in care a trait.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.