In comuna Apata, intre Valea Hotarului si Valea Bozom, va fi pus pe picioare un proiect unic pentru tara noastra. O firma romano-franceza a cumparat 40 de hectare de teren, pentru a construi un sat turistic de tip naturist, unde turistii vor inota, pescui, calari, juca golf sau tenis. Numai ca toate aceste sporturi vor fi practicate in pielea goala.
Turistii, mai ales din Franta si Belgia, vor locui in cele 60 de casute de vacanta amplasate in mijlocul naturii. Satul de vacanta cu circuit inchis va avea si un restaurant. Intreaga zona va fi foarte bine pazita de ochii curiosilor, nu putini la numar, care se vor inghesui sa vada cum se face turism in pielea goala. Ideea investitorilor a trezit in prima faza suspiciunea autoritatilor comunei.
"Prima data mi-a fost teama sa nu fie vorba de o secta gen Bivolaru si sa ne trezim cu probleme, dar nu este cazul. Am aflat ca in Franta firma mai are inca 80 de astfel de sate de vacanta, unde se practica turismul naturist, si alte trei in Ungaria. Francezii au ales comuna noastra spunind ca turistii lor nu sint interesati de Poiana Brasov sau de litoral, unde se pling ca sint numai betoane. Aici pot sta in aer liber, aproape de padure, intr-un loc ascuns privirilor, unde oamenii vor putea sa faca tot ce le trece prin cap, chiar si sa coseasca daca vor. Numai ca in pielea goala, ca asa ar vrea cica occidentalii", spune primarul comunei, Bolony Gyula.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro