Pana in prezent, cei care plecau sa lucreze in strainatate erau medici tineri, majoritatea rezidenti pana in 30 de ani.
"Din nefericire, in ultimul an au solicitat certificate ce permit lucrul in strainatate persoane peste 35 de ani, medici cu multa experienta si chiar peste 60 de ani", a adaugat presedintele Colegiului Medicilor Bucuresti, relateaza MEDIAFAX.
CMB a atentionat in repetate randuri asupra faptului ca banii acordati sanatatii sunt la nivelul tarilor din lumea a treia, considerand ca resursele bugetare alocate sanatatii ar trebui sa se situeze la nivelul de 8-10% din PIB. "Pana acum, in mod absurb, vinovat pentru starea sistemului de sanatate a fost facut corpul medical. Si acum este evident pentru toata lumea ca responsabilii pentru starea deplorabila in care se afla sistemele medicale trebuie cautati in alta parte", a afirmat presedintele CMB.
Potrivit datelor centralizate de CMB, in intervalul 2007-2010 au fost eliberate 2001 de certificate pentru exercitarea profesiei in afara tarii.
Astfel, in 2007 au fost eliberate 480 de certificate, in 2008 - 448, in 2009 - 443, iar in 2010, pana in 18 august, au fost date 630 de certificate. Dintre certificatele eliberate in acest an, 369 sunt pentru medici sub 35 de ani, iar 261 pentru cei peste aceasta varsta.
Cei mai multi medici care au ales sa lucreze in strainatate in intervalul 2007-2010 au specialitatea medicina generala sau medicina de familie, 179 chirurgie generala, 125 anestezie terapie intensiva (domeniu deficitar in Romania), 110 obstetrica- ginecologie si 96 ortopedie traumatologie.
Dintre cei 630 care au solicitat certificate in 2010, 86 (3,5% din cei sub 60 de ani) au specialitatea medicina generala, medicina de familie, 62 (15%) au specialitatea chirurgie generala, 43 (8,7%) sunt specialisti in obstetrica-ginecologie, 40 (21%) sunt specialisti in ortopedie traumatologie, iar 36 (10%) au specialitatea anestezie terapie intensiva.
Despre Cloud PACS: cum pot utiliza medicii această tehnologie în...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
Elena Vîșcu rupe tăcerea după divorțul de CRBL: Când unul renunță, nu mai...
Sursa: kudika.ro