Potentialii candidati pentru postul de director al Directiei Stiri a TVR au la dispozitie mai multe zile pentru a se inscrie. Termenul a fost prelungit in urma unor sesizari primite de conducerea TVR.

Termenul pentru depunerea candidaturilor la postul de director al Directiei Stiri a TVR a fost prelungit. Inscrierile pentru acest post se vor putea face pina pe data de 8 august, concursul urmind sa aiba loc pe 12 august. Decizia a fost luata de catre Televiziunea Romana "pentru a acorda sanse unui numar cit mai mare de candidati, dupa ce mai multe persoane interesate de acest post au contactat TVR, solicitind mai mult timp pentru documentare si pentru intocmirea proiectului managerial".

Inca un post liber

In ceea ce priveste organizarea concursului pentru postul de director al Directiei Programe, acesta a fost aminat pentru aceasta toamna. Conditiile si termenele de inscriere vor fi comunicate dupa efectuarea unei analize asupra modului de functionare a acestei structuri si a felului in care relationeaza cu celelalte compartimente din TVR, in special cu Directia Stiri.

Functia de director al Directiei Stiri a fost scoasa la concurs in data de 18 iulie, dupa ce Consiliul de Administratie a aprobat conditiile de organizare a concursului. Va reamintim ca postul de director de Stiri a ramas vacant la data de 11 iulie, ca urmare a demisiei lui Lucian Sarb, iar cel de director de Programe a ramas vacant dupa ce Titi Dinca si-a depus demisia la data de 1 mai 2005.

Concurs pe 12 august

In ciuda faptului ca identitatea candidatilor inscrisi este publica, reprezentantii Departamentului de Comunicare si Reprezentare al TVR s-au eschivat in a prezenta presei numele candidatilor inscrisi. In schimb, presedintele televiziunii publice, Tudor Giurgiu, a precizat ca oricine poate avea acces la aceste date. Astfel, pe lista figureaza Rodica Culcer si Gabriel Klimowicz (fost prezentator de stiri), surse din interiorul TVR declarind ca si Cristian Nitulescu, redactorul-sef al redactiei Stiri Interne s-ar fi inscris pentru concursul din 12 august.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.