Salariile medicilor din Anglia sunt de 44 de ori mai mari decat cele din Romania

Aproximativ 3.000 de medici si-au depus weekend-ul acesta CV-urile pentru un job in strainatate, in cadrul Targului International de Cariere Medicale. Majoritatea aplicantilor au fpst tineri cu varste pana in 35 de ani, aflati in ultimii ani de studii sau care lucreaza deja in spitalele bucurestene, potrivit Adevarul.

Acestia au putut alege dintre peste 3.000 de locuri disponibile in spitalele si clinicile din Marea Britanie, Irlanda, Franta, Belgia, Germania, Elvetia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Malta, puse la dispozitie de catre agentiile de recrutare.

„Sunt cautate toate specializarile, iar salariile sunt incomparabil mai mari fata de cele din Romania. De exemplu, cel mai mic salariu este de 3.000 de euro pentru un rezident sau un medic incepator in Germania, iar un medic cu doi ani de experienta este platit cu 8.800 de euro lunar in Anglia. Salariul pentru un medic cu vechime se ridica chiar la 10.000-12.000 de euro lunar“, a declarat Simona Oprea, unul dintre organizatorii targului.

Potrivit organizatorilor, un motiv pentru care cei tineri vor sa plece este programul mult mai relaxant din Occident, unde cadrele medicale lucreaza maximum sase ore pe zi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.