Competitia de la Gala Premiilor Gopo se anunta in 2010 mai stransa decat in oricare dintre anii trecuti. In concurenta pentru marele premiu sunt filme cu succes international: "Cea mai fericita fata din lume" de Radu Jude si "Politist, adjectiv", de Corneliu Porumboiu, sunt favorite.
Marea Gala a decernarii Premiilor Gopo, care va avea loc pe 29 martie 2010 la Palatul Parlamentului - Sala Unirii. 12 lung metraje concureaza in acest an pentru statuetele Gopo realizate de sculptorul Adrian Ilfoveanu.

Lung metrajul de debut al lui Radu Jude, Cea mai fericita fata din lume, o co-productie Romania-Olanda, a adunat 11 nominalizari. Filmul regizat de Corneliu Porumboiu, Politist, Adjectiv, concureaza de asemenea, la 10 categorii, printre care Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor intr-un rol principal – Dragos Bucur, Cel mai bun scenariu – Corneliu Porumboiu, Cea mai buna imagine – Marius Panduru).

Superproductia francezo-italiano-romano-belgiana regizata de Radu Mihaileanu, Concertul, una dintre favoritele Premiilor César din acest an, se numara, de asemenea, printre principalele candidate la Gopo, cu 8 nominalizari.

Katalin Varga (r. Peter Strickland, Romania – Ungaria – Marea Britanie, 2009), primul film romanesc premiat in competitia Festivalului de la Berlin dupa 13 ani, este nominalizat la 7 categorii, dupa un parcurs international de exceptie.

Amintiri din Epoca de Aur, lung metrajul scris si produs de Cristian Mungiu concureaza la 6 categorii pentru premiile Gopo 2010.

Dupa ce in 2008 a castigat Premiul Gopo pentru Cel mai bun scurt metraj cu Valuri, Adrian Sitaru intra din nou in cursa, de data aceasta cu lung metrajul sau de debut, Pescuit sportiv, nominalizat la 4 categorii.

Acelasi numar de nominalizari a revenit filmului lui Andrei Gruzsniczki, Cealalta Irina, care candideaza la premii importante, printre care Cea mai buna imagine – Vivi Dragan Vasile si Cel mai bun actor intr-un rol principal – Andi Vasluianu. Calatoria lui Gruber (r. Radu Gabrea), de asemenea concurent la 4 categorii, le aduce primele nominalizari la Premiul Gopo lui Florin Piersic Jr. (Cel mai bun actor intr-un rol principal) si Dinu Tanase (Cea mai buna imagine).

Alte doua lung metraje de debut se regasesc pe lista nominalizatelor: Intalniri incrucisate (r. Anca Damian), la trei categorii, printre care Cel mai bun scenariu – Anca Damian; si Francesca (r. Bobby Paunescu), candidat la doua dintre premii – inclusiv pentru Cea mai buna actrita intr-un rol principal – Monica Barladeanu.

Gala Premiilor Gopo este organizata de Asociatia Pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications si al Centrului National al Cinematografiei (CNC).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.