Cu un procent de peste 39%, medicii se situeaza pe primul loc in aprecierile romanilor, urmati indeaproape de profesori, cu aproximativ un sfert dintre preferinte - 23,68%. Locul trei pe podium este ocupat de catre cercetatori, cu 16,94% dintre voturile participantilor la sondaj.
- Parlamentarii, mai la coada
Aprecierile romanilor nu se potrivesc insa deloc cu grila unica de salarizare propusa si aprobata in toamna lui 2009. Conform acesteia, dupa Presedintele tarii, parlamentarii au cele mai mari salarii, urmati de membrii Guvernului, functionarii din ministere si alte institutii publice. In plus, in prezent, salariul unui medic rezident in Romania porneste de la 920 RON, iar cel al unui profesor debutant, de la 800 RON.
Sondajul Myjob a fost efectuat online la nivel national, in perioada 28 ianuarie-15 februarie, pe un esantion reprezentativ de 6521 de respondenti. Dintre acestia, cei mai multi, aproape o treime, sunt din Bucuresti (28%). Majoritatea participantilor la sondaj au studii superioare finalizate sau in curs (43%), iar 9% detin si o diploma de masterat. In ceea ce priveste impartirea pe sexe, 60% dintre respondenti sunt barbati si 40% femei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro