Ministerul Transporturilor vizeaza in acest an circa 10.000 de disponibilizari din cadrul CFR, majoritatea angajitilor urmand sa plece de la CFR Marfa, a declarat ieri ministrul de resort, Radu Berceanu.

"Sunt disponibilizari prevazute inca de anul trecut, dar care nu s-au putut face. La CFR este marea problema, deoarece sunt foarte multi. Este vorba de 6.500 de disponibilizari la CFR Marfa si circa 1.800 la CFR Calatori. La restul, cum ar fi CFR Infrastructura, vor pleca probabil destul de putini", a precizat Berceanu.

Potrivit acestuia, disponibilizarile vor viza CFR, si nu companii care trebuie sa creasca prin investitii, cum este cazul metroului, unde nu se pune problema concedierilor, relateaza NewsIn. Totodata, Radu Berceanu a precizat ca nu crede ca vor fi dati afara oameni din administratia centrala in cadrul institutiei pe care o conduce.

Referitor la criteriile dupa care se vor face disponibilizarile, Berceanu a spus ca procedurile se concentreaza pe utilitatea posturilor. Referitor la platile compensatorii solicitate de sindicatele din CFR, acesta a adaugat ca din punctul lui de vedere au fost deja platite, deoarece concedierile nu s-au facut atunci cand s-a stabilit.

"Nu doresc ca cei care pleaca sa aiba un stil de protectie care sa-i incurajeze sa stea acasa. Ei pleaca, nu se pot angaja si merg la somaj. Cand li se incheie perioada de somaj platit, daca nu si-au gasit, ei doresc compensatii platite de noi lunar, in continuare", a explicat Berceanu.

Oficialul a aratat ca pentru companiile de la Ministerul Transporturilor nu sunt prevazute in contractele de munca numere mari de salarii compensatorii si ca trebuie sa gaseasca o solutie agreata si de autoritati si de sindicate: "Noi nu avem salarii compensatorii cum sunt la alte companii de stat. Exista societati la care se platesc si 48 de salarii compensatorii". Acesta a adaugat ca are in vedere un plan de reconversie sociala pentru cei care pleaca din CFR, insa nu a putut detalia catre ce domenii se pot indrepta cei disponibilizati.

In acelasi timp, Berceanu analizeaza impreuna cu Ministerul Finantelor variante de finantare pentru proiecte de investitii care sa nu intre in constructia bugetara: "Avem de unde lua bani, insa nu avem spatiu fiscal. De exemplu, avem sume aprobate de la BEI dar nu mai avem loc de la buget, ca sa le putem trage. Am avut deja doua intalniri cu Finantele si analizam idei, urmand ca apoi sa vorbim si cu FMI si cu Comisia Europeana".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.