Inscrierile pentru examenul de bacalaureat din 2010 vor avea loc in perioada stabilita, 14-18 decembrie, chiar daca aceasta coincide cu concediul fara plata al profesorilor, a anuntat Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB).

"Inscrierea candidatilor se face la secretariatele liceelor pe care acestia le-au absolvit, atat pentru seria curenta cat si pentru absolventii seriilor anterioare, incepand cu anul 2003", precizeaza ISMB.

Desi multe scoli au fost inchise pentru o saptamana din cauza gripei porcine, concediul fara plata al profesorilor a ramas stabilit pe 30 noiembrie si 14-18 decembrie, iar secretariatele scolilor vor ramane deschise in aceasta perioada, pentru a se putea efectua inscrierile, relateaza NewsIn.

Incepand cu acest an scolar, bacalaureatul va avea doua etape:
In prima faza, pe parcursul clasei a XII-a vor fi evaluate, prin verificari orale, competentele de comunicare la limba romana (15-17 februarie) si, dupa caz, la limba materna(17-19 februarie). Tot in timpul ultimului an de liceu, elevii vor sustine doua probe de verificare a cunostintelor de folosire a computerului (19-29 aprilie) si de limbi moderne (31 mai-4 iunie). Toate aceste evaluari din timpul anului scolar nu se noteaza, dar sunt obligatorii, elevii urmand sa primeasca dupa fiecare testare cate un certificat de competenta (calificativ).

La finalul clasei a XII-a, in cadrul bacalaureatului se vor sustine trei, respectiv patru probe scrise, in cazul elevilor care au studiat in limba materna. Disciplinele de examen vor fi limba romana (28 iunie), o proba obligatorie corespunzatoare profilului (30 iunie), matematica sau istorie, si una la alegere (2 iulie), in functie de profil. La aceasta ultima proba, elevii care au absolvit un profil real vor putea alege intre chimie, fizica, biologie si informatica, iar cei de la profil uman, intre economie, geografie, logica, psihologie si filosofie.

Nota finala de bacalaureat va fi media aritmetica a celor trei, respectiv patru probe scrise, pentru cei care au dat examen scris si in limba materna.

Practic, probele orale de la bacalaureatul de pana acum au fost inlocuite cu evaluarile din timpul anului scolar si, in plus, a fost eliminata ultima proba de bacalaureat, cea la discipline din alta arie curriculara decat cea absolvita, unde mai mult de jumatate dintre candidati alegeau proba la educatie fizica.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.