Isteria declansata de inmultirea cazurilor de imbolnavire cu gripa noua a generat o crestere fulminanta a vanzarilor la produsele antivirale. In mai putin de o luna, incasarile din masti s-au triplat in farmacii, iar importatorii de abia mai fac fata cererilor de suplimentare a stocurilor.
"Vanzarile de masti au inregistrat o crestere de 15-25% fata de perioada cand gripa porcina nu luase amploare. Incercam sa reincarcam lunar stocurile pentru a ajunge la distribuitorii nostri", a declarat Andrei Holban, directorul general al 3M Romania, furnizor de masti medicinale, distribuite si in cadrul farmaciilor, citat de Wall-Street.

"Nu mai avem masti simple, ci doar profesionale, am cerut deja sa ne aduca maine marfa noua", spune farmacista-sefa a unitatii Help Net din Piata Dorobanti. Daca intr-o zi obisnuita nu vindeau poate nici macar o masca, acum vanzarile au crescut pana la nivelul "sutelor", adauga farmacista.

"Pana si strainii care locuiesc in zona au invatat cuvantul romanesc <masca> si vin sa cumpere. Unii vin doar pentru sfaturi, iar altii iau tot ce se poate cumpara pentru o protectie mai buna impotriva virusului".

Reprezentantii farmaciilor Dona au facut o statistica privind evolutia vanzarilor pe acest segment odata cu vestile tot mai dese privind infectarile cu gripa noua. "In luna octombrie, numarul de masti vandute a fost de 7.700, comparativ cu luna septembrie cand au fost eliberate 2.900 bucati", a declarat si Georgeta Ionica, sef serviciu promovare si comunicare in cadrul SC Siepcofar SA, compania care detine lantul farmaciilor Dona.

Cu toate ca volumele de vanzari la masti se dubleaza de la o zi la alta, cresterile nu aduc o marire semnificativa a cifrei de afaceri, si asta pentru ca au un pret scazut.

Pe de alta parte, cresterea cererii intr-un ritm rapid pune o tot mai mare presiune pe stocuri. Volumele au crescut, dar sunt limitate de disponibilitatile de productie pentru ca cerere este mai mare peste tot in lume.

Cat costa kitul anti-gripa porcina:

  • Masca chirurgicala: 0,7-0,9 lei
  • Masca tip botnita de protectie (profesionala): 3,9-25 lei
  • Kit prevenire/tratament raceala si gripa: 25-40 lei
  • Produse de igiena (alcool sanitar, gel antibacterian): 10 lei
  • Complex de vitamine: 10-50 lei


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.