Circa 2.000 de salariati ai Metrorex vor organiza miercuri un miting de protest in fata Ministerului Transporturilor, care va continua cu un mars pana la sediul Ministerului Finantelor Publice, a declarat duminica pentru NewsIn presedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Radoi.
"Luni vom avea o intalnire pentru negociere cu administratia Metrorex. Deoarece nu s-a aprobat de catre Guvern nici pana acum bugetul de venituri si cheltuieli pe 2009, vom organiza miercuri intr-o prima faza un miting de protest la ora 11.00 in fata Ministerului Transporturilor, dupa care ne vom deplasa catre sediul Ministerului Finantelor Publice. La miting vor participa circa 2.000 de salariati, jumatate din angajatii metroului, pentru ca restul sa asigure transportul calatorilor", a declarat duminica, pentru NewsIn, Ion Radoi.

Acesta a precizat ca dupa acest miting, daca problemele nu vor fi rezolvate, va urma greva de avertisment si greva generala, asa cum s-a stabilit in 13 octombrie.

La acea data sindicalistii anuntau ca 4.320 de salariati ai Metrorex vor intra in greva generala intre 1-10 noiembrie daca nu se va negocia un nou contract de munca in care sa fie stipulata o majorare salariala de pana la 26%.

"Contractul colectiv de munca expira la 1 noiembrie si pana la ora actuala nu am putut negocia cu Consiliul de Administratie si cu directorul general. Acestia au invocat faptul ca nu au aprobat bugetul de venituri si cheltuieli pe 2009", a spus presedintele Uniunii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Radoi.

Acesta a precizat ca solicita o majorare de salariu in cadrul noului contract colectiv de munca, precizand ca la negocieri se va tine cont de devalorizarea leului comparativ cu euro, precum si de inflatie. "20% inseamna devalorizarea leului fata de euro, timp in care importurile au crescut pentru produsele de baza, ceea ce a dus la o scadere a nivelului de trai cu 20%, iar 6,5% reprezinta indicele de inflatie care este pus la dispozitie de Comisia Nationala de Statistica. Deci procentul de la care vom pleca in negociere este in jur de 26% majorare salariala", a explicat Radoi.

Ultima majorarea salariala a angajatilor Metrorex a fost de 23%, in noiembrie 2008. Radoi a precizat ca salariul mediu al unui angajat de la Metrorex se incadreaza in medie la 1.500-1.600 lei.

"Am declansat conflictul de munca, dupa care urmeaza negocierea cu Ministerul Muncii, dupa care urmeaza anuntul cu 48 de ore inaintea grevei de avertisment de doua ore, iar dupa cinci zile, vom declansa greva generala", a mai spus atunci Ion Radoi.

Potrivit USLM, in 2009 numarul calatorilor s-a dublat, de la 300.000 pe zi in 2008, la 650.000 pe zi anul acesta. De asemenea, s-a redus frecventa de circulatie a trenurilor de la cinci la trei minute si s-au dat patru statii in exploatare, fara angajarea altor salariati.

Radoi a mentionat ca subventia de la bugetul de stat s-a micsorat cu trei milioane de lei in acest an.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.