Mandatele de arestare ale celor doi studenti expira pe 31 august. Potrivit NewsIn, Raul Sergiu Florea si Carmen Bejan au fost arestati preventiv pentru 30 de zile, pentru omor deosebit de grav si complicitate la omor. Ambii au facut recurs luni, ca sa fie cercetati in libertate. In cadrul audierilor, studentii au sustinut declaratii contradictorii, fiecare dintre ei incercand sa convinga instanta de faptul ca celalalt l-a ucis pe barbatul de 65 de ani.
Potrivit declaratiei lui Carmen Bejan, studenta de 20 de ani de la Medicina, crima s-ar fi petrecut vineri, in jurul orei 16.00, in camera de camin. In timp ce studenta sustine ca prietenul ei, care i-ar fi aranjat intalnirea cu barbatul de 65 de ani, contra sumei de 500 de euro, l-ar fi ucis pe batran, Raul Florea a declarat ca fata l-a ucis, pentru ca nu ar fi vrut sa o plateasca pentru o partida de amor. Ambii sustin ca s-au ajutat reciproc pentru a scapa de cadavru.
Trupul barbatului a fost descoperit, sambata, in jurul orei 04.30, de catre politistii timiseni care au fost chemati de catre portarul caminului studentesc 1-2 al Medicinei, dupa ce, acesta din urma a vazut urme de sange pe trotuarul caminului. Dupa ce l-au omorat pe barbat, studentii i-au taiat picioarele, trupul i l-au indesat intr-un geamantan, iar picioarele - in plase negre. Le-au transportat in portbagajul victimei, cu intentia sa mearga pe un camp unde sa incendieze autoturismul, insa nu au putut porni masina, asa ca au abandonat-o. Barbatul avea un calus in gura si mainile legate. Autopsia a aratat ca barbatul a murit in urma a 50 de lovituri de cutit aplicate in piept, dupa ce, inainte, a fost lovit.
In timp ce politistii l-au gasit pe student ascuns intr-o garsoniera din Timisoara, in cursul dupa-amiezii de sambata, cu venele de la maini si picioare taiate, fata s-a predat duminica dimineata.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Clătite de post: rețeta românească simplă, subțire și elastică, cu umpluturi...
Sursa: garbo.ro
-
Clotilde Armand îi atacă dur pe Victor Ponta și Daciana Sârbu: Copilul vostru...
Sursa: kudika.ro