Social 24 Iulie 2009 10:33
ANM a emis o atentionare cod galben pentru canicula si vijelii. Vremea se va mentine caniculara sambata in sudul si estul tarii, cu maxime termice care vor depasi local 37 de grade. In vest, centru si nord vor fi intensificari ale vantului cu aspect de vijelie, descarcari electrice si local averse.

In dupa-amiaza zilei de maine, sambata, 25 iulie, vremea se va mentine caniculara in sud si est, unde maximele termice se vor situa local peste 37 de grade si izolat peste 39 de grade. In vest, centru si nord instabilitatea atmosferica se va accentua: vor fi intensificari ale vantului cu aspect de vijelie, frecvente descarcari electrice si local averse. Izolat cantitatile de apa vor depasi 20-25 l/mp si vor fi conditii de grindina.

In dupa-amiaza zilei de astazi, vineri, 24 iulie, temperaturile maxime vor depasi frecvent 35 de grade in majoritatea zonelor tarii, iar in Lunca Dunarii se vor depasi 38-39 de grade in puncte izolate. Indicele confortului termic temperatura-umezeala va atinge si depasi pragul critic de 80, indeosebi la campie.

ANM mai anunta ca in cursul noptii de sambata spre duminica si pe parcursul zilei de duminica, fenomene asociate instabilitatii atmosferice se vor semnala progresiv in toate regiunile.


Recomandari ale Ministerului sanatatii pe timp de canicula



In perioadele de canicula este recomandat consumul zinic de lichide (intre 1,5 – 2 litri de lichide), fara a astepta sa apara senzatia de sete. Este necesar un pahar de apa (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Medicii ne sfatuiesc sa consumam in fiecare zi cat mai multe fructe si legume proaspete (pepene galben, rosu, prune, castraveti, rosii) deoarece acestea contin o mare cantitate de apa. O doza de iaurt produce aceeasi hidratare ca si un pahar de apa.

Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizeaza deshidratarea si diminueaza capacitatea de lupta a organismului impotriva caldurii. Este obligatorie evitarea bauturilor cu continut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahar (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Pe parcursul zilei este bine sa facem dusuri caldute, fara a ne sterge de apa, iar daca avem aer conditionat, aparatul trebuie reglat astfel incat temperatura sa fie cu 5 grade mai mica decat temperatura ambientala
Daca este absolut necesar sa ne expunem la soare intre orele amiezii trebuie sa folosim o tinuta adecvata: palarii de soare, haine lejere si ample, din fibre naturale, de culori deschise

Evitati activitatile in exterior care necesita un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc) si aveti grija de persoanele dependente de voi (copii, varstnici, persoane cu dizabilitati) oferindu-le, in mod regulat lichide, chiar daca nu vi le solicita;

Pastrati contactul permanent cu vecini, rude, cunostinte care sunt in varsta sau cu dizabilitati, interesandu-va de starea lor de sanatate.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.