Centrul de cazare a strainilor luati in custodie publica a fost inaugurat, ieri, la Otopeni, pentru construirea cladirii noi si modernizarea celei existente fiind investiti peste 1,5 milioane de euro. In noua locatie vor fi cazati, pana vor fi trimisi in tara de origine, strainii depistati in sedere ilegala pe teritoriul Romaniei. Prezent la deschidere, alaturi de reprezentanti ai Comisiei Europene, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga (foto), si-a exprimat convingerea ca "acest nou obiectiv reprezinta un pas important in ceea ce priveste cresterea capacitatii autoritatilor romane de control al migratiei".

INVESTITIE

Ministrul a precizat ca pentru realizarea obiectivului Uniunea Europeana a alocat suma de 1.148.230 de euro, in cadrul programului Phare, iar Guvernul Romaniei a contribuit cu 346.000 de euro pentru dotarea celor doua corpuri de cladire. De asemenea, UE a mai dat 91.000 de euro pentru achizitionarea de autovehicule necesare centrului. Noua locatie ofera strainilor luati in custodie 140 de locuri de cazare in camere de dormit cu grupuri sanitare proprii, o clinica medicala, o biblioteca, facilitati pentru petrecerea timpului liber, o sala de sport dar si spatii special amenajate pentru asigurarea dreptului de a practica ritualuri religioase specifice.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.