Social 19 Iunie 2009 11:23
Fostul director CFR Mihai Necolaiciuc a fost arestat de agentii federali in SUA, conform ziarului american Palm Beach Post.

Necolaiciuc avea viza turistica pentru SUA din 2000

Mihai Necolaiciuc arestat miercuri in SUA pentru incalcarea legii imigratiei avea viza turistica cu intrari multimple emisa din 2000, a comunicat Biroul de presa al Ambasadei SUA la Bucuresti.

Agentii Departamentului american pentru Imigrari l-au arestat miercuri pe romanul Mihai Necolaiciuc, acuzat de delapidarea a milioane de dolari de la Caile Ferate Romane, pentru incalcarea legii privitoare la imigratie. Faptul ca Necolaiciuc a fost arestat pentru incalcarea legii imigratiei nu are nicio legatura cu infractiunile pentru le-a infaptuit in Romania. Posibile incalcari ale legii imigratiei SUA ar putea fi depasirea termenului de sedere peste data prevazuta de viza sau pentru faptul ca a lucrat, cu toate ca avea viza turistica.

Conform procedurii, Necolaiciuc urmeaza sa apara in fata unui judecator, care va decide ce se va intampla in continuare in cazul sau. De asemenea, din moment ce Necolaiciuc nu este expulzat inca, inseamna ca nu au fost intrunite toate conditiile legale in acest sens.

Biroul National Interpol a informat, in cursul zilei de joi, Ministerul Justitiei si Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, cu privire la faptul ca Mihai Necolaiciuc a fost arestat miercuri. Ministerul de Justitie a informat ca cererea de arestare in vederea extradarii, precum si cererea de extradare au fost formulate si transmise Departamentului de Justitie al SUA inca din februarie 2008. Interpol a cerut Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, institutia care a emis mandatul de arestare preventiva pe numele lui Mihai Necolaiciuc, sa solicite extradarea acestuia, conform unor oficiali din Politia Romana citati de NewsIn.

Potrivit Palm Beach Post, Mihai Necolaiciuc locuia de mai multi ani intr-un complez rezidential din centrul orasului West Palm Beach, Florida. Fostul director general al Cailor Ferate Romane, in varsta de 57 de ani, era cautat de Interpol din 2004, fiind anchetat pentru ca ar fi delapidat 80 de milioane de euro intre 2000 si 2004, in prezent suma fiind de putin peste 111 milioane de dolari.

Singura informatie comunicata de purtatoarea de cuvant a serviciilor de imigratie din Florida este ca Necolaiciuc a fost arestat fiind acuzat de incalcarea Legii americane privitoare la imigratie.

O verificare a informatiilor din registrele regiunii Palm Beach a aratat ca romanul este proprietarul a doua apartamente in luxosul ansamblu rezidential City Place Tower, fiecare in valoare de peste 400.000 de euro.

Berceanu: Necolaiciuc a fost cautat multa vreme in asa fel incat sa nu fie gasit

Potrivit unor oficiali din Politie citati de NewsIn, pe 24 octombrie 2005 s-a dispus masura urmaririi internationale a lui Necolaiciuc, acuzat devalizarea CFR cu zeci de milioane de euro, iar Romania a transmis informatia Interpolurilor din intreaga lume. Pe 15 mai 2007, Interpol Romania a transmis o noua adresa catre Interpol SUA. In urma cu o luna, insa, pe 13 mai, dupa ce au aparut informatii ca fostul sef al CFR a fost identificat in Florida, Interpol Romania a trimis din nou o adresa la Washington, pentru a i se comunica eventuale informatii despre Necolaiciuc, dar nu a primit niciun raspuns.

Folosind o serie de acte publice, existente pe site-urile administratiei locale din statul american Florida, cotidianul.ro a reusit sa reconstituie povestea fugii lui Mihai Necolaiciuc in SUA. El si-a construit o veritabila punte financiara, pe care a pasit linistit peste Atlantic. Conform unui act semnat pe 1 iunie 2005 in Ambasada SUA din Viena, Austria, Mihai Necolaiciuc o imputernicea pe o anume Ileana Preda, avocat rezident in SUA, sa cumpere in numele sau un apartament dintr-o cladire situata in Palm Beach, statul Florida. Hartia a fost autentificata prin semnatura viceconsulului american la Viena, Matthew B. Scott si a fost trimisa prin fax celui de la care a cumparat casa, Peter Burke. Doua saptamani mai tarziu, avocatul lui Necolaiciuc semneaza contractul de ipoteca pentru apartamentul 501 din complexul “Tower Condominium City Place”. Valoarea imprumutului: 288.700 de dolari. Avansul dat de Necolaiciuc: 121.300 de dolari. Fostul director al CFR nu avea sa fie cautat de politie pentru a fi arestat decit din septembrie 2005.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.