Social 2 Iunie 2009 15:44
Judecatoria Sectorului 1 a stabilit, luni, ca pe 4 iunie sa judece pe fond procesul secretarului de stat pe problemele revolutionarilor, Emilian Cutean, magistratii respingand si cererea de arestare a acestuia facuta de revolutionari.
Judecatoria Sectorului 1 a respins cererea de arestare facuta de revolutionari pe numele lui Emilian Cutean, dupa ce inclusiv procurorul de sedinta al DNA s-a declarat impotriva. Instanta a mai respins si alte solicitari de probe facute de avocati.

La termenul de luni, avocatul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR) ar fi trebui sa puna concluzii, pentru institutie, impotriva actualului sau sef, Emilian Cutean. Avocatul SSPR a sustinut, insa, ca Emilian Cutean nu ar fi prejudiciat bugetul institutiei, in totala contradictie cu cele stabilite de procurorii anticoruptie.

Asociatia Decembrie 1989 Metrou a cerut, pe 4 mai, instantei sa dispuna arestarea preventiva a secretarului de stat pentru problemele revolutionarilor, Emilian Cutean, judecat pentru abuz in serviciu. Revolutionarii si-au motivat cererea sustinand ca Emilian Cutean ar putea influenta martorii si pe cealalta persoana judecata in dosar, Daniela Zbarcea, si s-ar putea sustrage cercetarilor. Mai mult, revolutionarii au sustinut ca Emilian Cutean trebuie sa fie arestat preventiv pentru ca lucreaza din nou la Secretariatul de stat pentru problemele revolutionarilor, institutie de la care ar fi "dirijat trei miliarde de lei vechi catre Asociatia Club 22, organizatie infiintata si condusa de el, fapt pentru care este trimis in judecata".

Membrii Asociatiei Decembrie 1989 Metrou, care este parte civila in proces, au sustinut ca deja Cutean ar fi influentat partea civila si anume Secretariatul de stat pentru problemele revolutionarilor, care si-a retras pretentiile civile, spunand ca le-a recuperat.

Instanta a amanat pentru 1 iunie judecarea procesului, cerand partilor sa intocmeasca toate cererile si sa le motiveze, avand in vedere ca procesul dureaza de mult timp.

Emilian Cutean a fost trimis in judecata, in 2006, alaturi de Mihaela Daniela Sbarcea, sub acuzatia de efectuare a unor operatiuni financiare incompatibile cu functia si abuz in serviciu, respectiv, complicitate la aceste infractiuni.

Emilian Cutean este inculpat pentru promovarea unei hotarari de guvern prin care s-ar fi dirijat trei miliarde de lei vechi catre Asociatia "Club 22", organizatie infiintata si condusa de el. "Club 22" a primit banii in cadrul programului "15 ani de la Revolutia Romana", un program comemorativ aprobat de HG 2213, din 9 decembrie 2004. Cutean a semnat ordinele prin care se faceau platile pentru "Club 22" dupa data de 20 decembrie 2004, cand acesta parasise deja postul asigurat de guvernarea PSD. Doua miliarde de lei au fost virate asociatiei in 22 decembrie 2004, restul fiind livrat in doua transe semnate pe 23 si 28 decembrie 2004.

Potrivit rechizitoriului, sumele de care a beneficiat Asociatia "Club 22" sunt necuvenite si sunt considerate prejudiciu adus Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor. De asemenea, rechizitoriul il acuza pe Cutean ca nici nu ar fi folosit integral suma de trei miliarde de lei pentru comemorarea Revolutiei. O parte din bani au fost depozitati intr-un cont bancar deschis de fostul secretar de stat pe numele asociatiei sale. Alte noua miliarde de lei vechi au fost acordate mai multor asociatii de revolutionari.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.