Radu Mazare a fost prezent la proces.
Curtea de Apel Bucuresti a admis, pe 24 aprilie, cererea avocatilor care le reprezinta pe Laura Mariana Lese si Elena Stefan, doua dintre persoanele acuzate, alaturi de Radu Mazare, in dosarul retrocedarii unor terenuri din Constanta, de a efectua o expertiza medicala, care sa stabileasca daca acestea se pot prezenta in fata instantei, relateaza NewsIn.
Daca cele doua expertize medicale vor arata ca Laura Mariana Lese si Elena Stefan sunt bolnave, procesul ar putea fi suspendat pana cand cele doua se insanatosesc.
Curtea de Apel Bucuresti a fixat pentru 25 noiembrie 2008 primul termen de judecata in dosarul in care Radu Mazare, Nicusor Constantinescu si Cristian Borcea, presedinte executiv al Dinamo, au fost trimisi in judecata alaturi de alte 34 de persoane in legatura cu restituirea si atribuirea unor terenuri. Dosarul a fost trimis spre judecare Curtii de Apel Bucuresti, deoarece printre cei 37 de inculpati se afla si cativa notari publici din Bucuresti.
De atunci, procesul a fost amanat din motive procedurale.
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus, anul trecut, trimiterea in judecata a 37 de inculpati in legatura cu restituirea si atribuirea nelegala a unor intinse suprafete de teren intravilan din municipiul Constanta, Mamaia, plaja si faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu in valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezinta prejudiciu in dauna statului si 36,16 milioane euro prejudiciu in dauna municipiului Constanta), potrivit DNA.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro