Social 15 Mai 2009 17:12
DIICOT precizeaza ca cele 200 de kilograme de cocaina provenind din Peru au fost descoperite si capturate in portul Agigea Sud Constanta, iar procurorii au procedat la efectuarea unei livrari supravegheate cu substituirea totala a marfii.
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Structura Centrala, impreuna cu ofiteri de politie din cadrul I.G.P.R. - D.G.C.C.O. - Directia Antidrog si cu sprijinul Autoritatii Nationale a Vamilor au procedat la destructurarea unei grupari infractionale organizate, specializata in traficul de droguri de mare risc, relateaza NewsIn.

In comunicat se precizeaza ca membrii gruparii, cetateni romani si straini, au introdus in Romania cantitatea de 200 kilograme de cocaina, cu o puritate de peste 80%, drogurile de mare risc fiind disimulate intr-un container ce transporta sucuri naturale, provenind din Peru.
Drogurile au fost identificate si capturate in portul Agigea Sud Constanta, iar procurorii D.I.I.C.O.T. au procedat la efectuarea unei livrari supravegheate cu substituirea totala a marfii.

Miercuri, au fost depistate in flagrant delict, pe raza judetului Arad, patru persoane, cetateni romani si maghiari, in timp ce s-au prezentat pentru a prelua cantitatea de Cocaina, arata DIICOT.

Potrivit procurorilor, drogurile erau destinate exportului catre tari din Europa de Vest. Valoarea de piata a drogurilor este de peste 20 milioane de Euro.

DIICOT anunta ca cercetarile continua pentru documentarea intregii activitati infractionale.

Cele 200 kilograme de cocaina descoperite fusesera gasite intr-un container cu bauturi racoritoare la Constanta si urmau sa ajunga in vestul Europei, iar destinatarul din Romania, sub paravanul caruia se derula traficul, este o fundatie din Arad, au declarat, miercuri, pentru NewsIn surse din Politie.

Cei trei maghiari si romanul au fost retinuti la sediul fundatiei, au mai spus aceleasi surse, care au adaugat ca drogurile au intrat in tara intr-un container in care se aflau aproximativ 1.300 de cutii de bauturi racoritoare.

Containerul a fost monitorizat de politisti, iar, pe 12 mai, a ajuns la Arad la sediul fundatiei. Cei trei maghiari, impreuna cu romanul, au fost retinuti dupa ce au preluat coletele, le-au incarcat intr-un autoturism, intentionand sa le duca in vestul Europei.

Procurorii DIICOT au retinut o femeie din Ungaria care venise in Romania pentru a prelua si scoate din tara cele peste 200 de kilograme de cocaina depozitate la Arad, au declarat pentru NewsIn surse judiciare.

Sursele citate spun ca printre cei implicati in acest caz ar fi si rude apropiate ale unor membri ai clanului „Imparatul”, condus de Utu Cladiu Rohoznean, aflat, in prezent, in arest preventiv. Gruparea interlopa condusa de Utu Cladiu Rohoznean este considerata una dintre cele mai periculoase din vestul tarii. Oficial, informatia nu a fost confirmata de anchetatori, care vor mai intai sa finalizeze cercetarile si sa ii retina pe toti cei implicati.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.