Social 13 Mai 2009 13:30
La cea de-a opta editie a Festivalului International de Film Transilvania, douasprezece filme de lung metraj se vor afla in competitie pentru castigarea Trofeului Transilvania, unul dintre cele mai ravnite premii din domeniul culturii cinematografice de la noi.

Selectia, realizata de Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului, cuprinde titluri hit din tari precum Turcia, Germania, Brazilia, Franta, Marea Britanie, Ungaria, Spania, Norvegia, Mexic, Sri Lanka, Afganistan si, nu in ultimul rand, Romania.

Daca la editia precedenta Romania a lipsit din concurs, in acest an, tara noastra va intra in cursa pentru marele premiu cu filmul Politist, adjectiv. Regizat de Corneliu Porumboiu (castigator in 2006 al Trofeului Transilvania cu A fost sau n-a fost?), Politist, adjectiv spune povestea lui Cristi, un politist dintr-un orasel de provincie care ajunge sa-si piarda increderea in lege. Filmul ii are in distributie pe Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Cosmin Selesi si va fi difuzat in premiera absoluta in Romania la TIFF, imediat dupa premiera de la Cannes, din cadrul sectiunii Un certain regard.

Din Germania avem filmul regizoarei Maren Ade, Alle Anderen, un rasfatat la Festivalul de la Berlin de anul acesta, unde a fost dublu-premiat (interpretare feminina si Marele premiu al juriului), dar si co-productia cu Sri Lanka si Italia, Machan, regizata de Uberto Pasolini (producatorul lui Full Monty) si premiata cu Label Europa Cinemas la Venetia 2008. Francezii ne ofera un road trip de neratat, J’irai dormir a Hollywood, in care Antoine de Maximy, regizor si protagonist al acestui documentar de mic buget, porneste intr-o aventura extraordinara in SUA si filmul Kabuli Kid, realizat in coproductie cu Afganistan, o poveste comico-amara a unui barbat care incearca sa o regaseasca pe femeia care a abandonat un bebelus in taxiul sau.

Lista filmelor intrate in competitie continua cu semi-documentarul My Marlon and Brando (R. Huseyin Karabey, Turcia, 2008), The Dead Girl’s Feast (R. Matheus Nachtergaele, Brazilia, 2008), A Complete History of My Sexual Failures (R. Chris Waitt , Marea Britanie, 2008), The Maid (R. Sebastian Silva, Chile-Mexic, 2009 – Marele premiu al sectiunii World Cinema, Sundance), Awaking from a Dream (R. Freddy Mas Franqueza, Spania-Polonia, 2008), North (R. Rune Denstad Langlo, Norvegia, 2009 – Marele premiu la Festivalul Tribeca) si Bahrtalo! (R. Robert Lakatos, Ungaria, 2009), distins cu premiul Label Europa Cinemas la Festivalul de Film de la Karlovy Vary.

Pe langa Trofeul Transilvania in valoare de 10.000 de euro, oferit de Vodafone, sunt puse in joc Premiul de regie, in valoare de 5000 de euro, oferit de CNC, Premiul pentru cea mai buna interpretare oferit de VITRINA ADVERTISING si, nu in ultimul rand, Premiul pentru imagine, oferit de KODAK CINELABS si Premiul Publicului, oferit de MASTERCARD.

Si in acest an, Juriul TIFF este format din 5 personalitati emblematice ale cinematografiei romanesti si internationale: Corina Suteu - expert consultant si trainer in domeniul managementului cultural si director la Institutul Cultural Roman din New York care organizeaza din 2007 un festival de film romanesc la Tribeca Cinemas, New York, americanul Jim Stark – producatorul fetis al lui Jim Jarmusch (Stranger than Paradise, Mystery Train etc) si actor (Keep it for Yourself, R. Claire Denis, C’est vrai, R. Robert Frank), regizorul maghiar Szabolcs Hajdu (White Palms, Off Hollywood), criticul de film israelian de origine romana Dan Fainaru (Screen International) si actrita din Spania, Assumpta Serna, cu roluri in peste 100 de filme printre care Matador al lui Pedro Almodovar si Maestrul de scrima al lui Perdo Olea, dar si membra in juriul festivalului de la Venetia, in 2003.

O noutate absoluta pentru editia din acest an a festivalului o reprezinta proiectarea a cate unui scurtmetraj din competitia sectiunii Shadows Short, inaintea unui lung metraj din Competitia TIFF. Astfel sectiunea Shadows Short – prezentata de cafeaua NESCAFÉ, este alcatuita din 12 scurtmetraje cu o atmosfera intunecata, sumbru absurde, sarcastice, pline de umor negru, toate atent alese de directorul indragitului festival Anim’est, Mihai Mitrica.

Publicul se va putea bucura de filme precum Next Floor (R. Denis Villeneuve), castigator a 12 premii, printre care si Prix Canal+ obtinut la Cannes in 2008, Danse Macabre (R. Pedro Pires) sau animatia Lili (R. Riho Unt). Nu in ultimul rand, va putea fi urmarita si o productie autohtona, Zombie infectors 3, in regia lui Nicolae Constantin Tanase.

Juriul competitiei Shadows Short va fi compus din 3 fani ai festivalului, care vor fi selectionati in urma unui concurs cu tema: Cea mai interesanta poveste traita la TIFF. Concursul va fi lansat pe www.tiff.ro incepand cu data de 13 mai, avand ca deadline de inscriere data de 23 mai.

Premiul sectiunii Shadows Short pentru cel mai bun scurt metraj din cele 12 incluse in competitie, este oferit de cafeaua NESCAFÉ.

La cea de-a opta editie a Festivalului de Film Transilvania s-au inscris 210 filme straine de scurt-metraj si 52 de filme romanesti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.