Miercuri, 29 aprilie 2009, la Clubul Taranului (Kiseleff nr.3, intrarea Monetariei) are loc lansarea cartii "Branding Romania. Cum ne promovam imaginea de tara", prima carte dedicata campaniilor de promovarea a imaginii tarii in strainatate.
Invitatii autoarelor Adriana Tarus si Alina Dolea sunt: Oana Marinescu - director general pentru Diplomatie Publica in cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Dorina Gutu - Lect. univ. dr. la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, Cristian Pantazi - redactor sef Hotnews si Costi Rogozanu - editor-sef Cotidianul.

Aparuta in colectia de Relatii publice internationale a Curtea Veche Publishing, "Branding Romania", cartea nu se vrea o lectie despre brand si nici o culegere de bune practici pentru crearea unui brand de tara pentru Romania.

"Branding Romania" propune un lucru mult mai onest si anume un punct de plecare, in urma unei analize atente a ceea ce s-a facut timp de 20 de ani de la revolutia identitara si politica a Romaniei. Demersul de a inventaria si de a analiza campaniile de branding de tara poate parea unul destul de usor la prima vedere. Insa nu mica le-a fost mirarea autoarelor cand au descoperit ca singura modalitate de a afla mai multe detalii despre majoritatea campanilor (uneori chiar perioada de timp in care s-au desfasurat) era recompunerea lor din articolele aparute in presa. De abia pentru campaniile din 2007 si 2008 a fost posibila o descriere detaliata plecand de la comunicatele de presa difuzate de institutiile organizatoare. De altfel, lipsa de informatii despre campaniile implementate de-a lungul timpului de autoritatile romane este si unul dintre motivele pentru care autoarele au decis sa publice aceasta carte.

Campaniile din 2008 ar trebui sa devina un reper pentru demersurile viitoare - guvernamentale sau non-guvernamentale - din care sa se pastreze elemente de succes, precum strategia integrata, si care sa apeleze cu mai mult curaj la altele noi, precum noile media si comunicarea mesajelor si catre publicul din tara. De fapt, cheia succesului, in opinia autoarelor, o poate reprezenta informarea corecta a cetatenilor propriei tari si obtinerea sustinerii din partea acestora. Constructia unui brand de tara trebuie sa inceapa cu romanii de acasa.

"Salut cu entuziasm aparitia acestei carti, atat din postura de ambasador, care opereaza permanent cu imaginea propriei tari, cat si din aceea de pionier al diplomatiei publice in Romania, care se bucura ca, dupa ani de zile in care s-a perorat enorm si (aproape) inutil despre brandul tarii noastre, apare, in sfarsit, o carte de referinta, lucida si pragmatica. Poate asa vom intelege ca fiecare dintre noi este constructor de imagine si ca e timpul sa ne unim energiile creative in a promova o imagine coerenta, demna si reprezentativa a Romaniei", afirma Simona - Mirela Miculescu, Ambasador al Romaniei la ONU.

Multe dintre exemplele oferite de autoare vor fi familiare pentru unii cititori, interesati de noile media. Biblioteca Digitala Europeana si Bucurestiul virtual din Second Life sunt deja proiecte de notorietate, despre care s-a scris si in media traditionale si in blogosfera. Cu toate acestea, putini sunt cei care constientizeaza ca astfel de proiecte pot si chiar contribuie intr-un fel sau altul la conturarea imaginii Romaniei.

Alina Dolea, nascuta in 1981, la Piatra-Neamt, a absolvit masteratul de comunicare politica si marketing electoral al Facultatii de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA (2009). Este cadru didactic asociat la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative Bucuresti (SNSPA) si PR Manager la Curtea Veche Publishing, pentru care a obtinut Silver Award for Excellence la Romanian PR Award 2008 (campania de comunicare „Toata lumea vine la Pamuk"). A lucrat pentru Multimedia Political Communication si PRAIS Corporate Communications si este membru in Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice. Public? articole de specialitate in Revista de comunicare si relatii publice. In 2004 a castigat, cu echipa, premiul al treilea la Olimpiadele Comunicarii si premiul special "Cultura de Securitate 2004".

Adriana Tarus, nascuta in 1984, la Bucuresti, a absolvit masteratul de comunicare politica si marketing electoral al Facultatii de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA (2009). Este jurnalist in cadrul trustului Realitatea-Catavencu. In 2006, a fost bursier ERASMUS la "Institute for Media and Communications Studies" din cadrul TU Ilmenau, Germania, unde a luat parte la cercetarea "Aspects of Digital Games Culture", si a publicat rezultatul studiului „Eastern European Gaming Culture" in jurnalul de cercetare academica "People, Markets, Media and Management". In 2007, a publicat cartea Peace PR - Relatiile publice in procesele de mentinere si obtinere a pacii, iar in cursul anului 2008 i-au aparut mai multe articole in Revista de comunicare si relatii publice. Tot in 2008 a castigat premiul RADOR pentru jurnalism de agentie de presa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.