Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, sambata, in cadrul Targului de traditii romanesti din statiunea Mamaia, ca, incepand din aceasta vara litoralul romanesc il va depasi pe cel din Bulgaria, iar romanii nu vor mai pleca peste granita, la mare.

"Pastele pe litoral e un prim pas pentru o traditie pe care o dorim de lunga durata. Ma bucur sa vad ca, desi este primul an, sunt destui cei care au ales sa sarbatoreasca Pastele pe litoral. Am incercat ca totul sa fie pe gustul tuturor si imi doresc ca, incepand de acum, sa fie mai atractiv", a spus Elena Udrea, potrivit NewsIn.

Ministrul turismului a adaugat ca spera ca in urmatori ani numarul celor care vor veni la mare de Paste sa fie tot mai mare. "Eu sunt un turist de 1 mai si de Paste si am suferit sa vad ca romanii aleg sa plece in alte tari de aceste sarbatori. Ne asteptam ca in urmatorii ani venitul la mare, de Paste, sa fie o traditie si tot mai multi turisti sa se indrepte catre litoralul romanesc", a precizat Udrea.

Elena Udrea, a ajuns, sambata, la deschiderea Targului de traditii romanesti din statiunea Mamaia, pe o bicicleta purtand o ie si o traista bucovineana, a impartit autografe si a declarat ca in aceasta vara va promova cicloturismul.

Dupa ce a impartit autografe celor prezenti si a primit cadou o naframa galbena din Oltenia, Elena Udrea a facut o plimbare cu bicicleta declarand la final ca va promova in aceasta vara cicloturismul. Aceasta a adaugat ca ii sfatuieste pe turistii veniti pe litoral sa faca la fel, sa se deplaseze ecologic.

De asemena, ministrul turismului, va fi prezent, sambata, 18 aprilie, la ora 22:00, la Aeroportul Mihail Kogalniceanu din Constanta, de unde IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va lua Lumina Sfanta adusa de la Ierusalim prin intermediul Consiliului Judetean Suceava, la Suceava, iar de la Suceava la Constanta cu sprijinul Ministerului Turismului.

De aici, Arhiepiscopul Tomisului, insotit de un sobor de preoti va duce Lumina pe malul marii, acolo unde va oficia Slujba de Inviere, pe plaja Modern din Constanta.

Targul de traditii romanesti face parte din suita de evenimente reunite in cadrul manifestarii "Lumina la malul marii" organizata de Ministerul Turismului in colaborare cu Consiliul Judetean Constanta, Primaria Constanta, Primaria Mangalia si Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului "Litoral".

Scopul manifestarilor este acela de a promova litoralul romanesc pe plan intern ca destinatie turistica pentru petrecerea vacantei de Paste.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.