Social 2 Aprilie 2009 03:17
O echipa de medici specialisti de la Targu-Mures, in colaborare cu un medic din Debrecen, a extirpat in premiera nationala o tumora benigna de 29 centimetri lungime si 3 centimetri latime. Tumora penetrase prin vena iliaca interna stanga in vena cava inferioara pana in atriul drept al inimii unei paciente in varsta de 40 de ani.
Dupa cinci ani in care a suferit mai multe interventii chirurgicale si a fost purtata prin clinici din tara si strainatate, o brasoveanca de 40 de ani a scapat de o tumora lunga de nu mai putin de 29 centimetri si lata de 3 centimetri, care se intindea din zona membrelor inferioare pana in atriul stang si care putea sa-i provoace oricand moartea subita. "Cazul de fata este un exemplu de cooperare multidisciplinara in centrul medical de la Targu-Mures", a declarat seful Institutului de Boli Cardio-Vasculare si Transplant (IBCVT) Targu-Mures, prof. dr. Radu Deac. "Numarul redus de astfel de cazuri inregistrat pe plan mondial face ca interventia chirurgicala efectuata in IBCVT Targu-Mures sa constituie atat o premiera locala, cat si una nationala, datorita abordului concomitent al formatiunii tumorale transabdominal-transcav si transabdominal-transatrial drept in circulatie extracorporeala, fara oprirea cordului", a completat prof. dr. Radu Deac, potrivit caruia operatia a durat patru ore, iar starea postoperatorie a femeii este buna.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.