Social 30 Martie 2009 16:00
Aproape 300 de romani au fost intorsi, in doar patru zile, de vamesii moldoveni, situatia fiind fara precedent la granita de est a tarii pe parcursul unei perioade de timp atat de scurte.

"In 2005 (cand au avut loc ultimele alegeri in R. Moldova, n.r.) s-au intensificat controalele, dar nu au fost asa de multe cazuri ca acum. Este o situatie fara precedent, inainte aveam doar cazuri izolate. Procentual, 10% din romanii care au vrut sa treaca granita nu au fost lasati. Pare un procent mic, dar e vorba de 298 de romani pe parcursul a patru zile", a declarat purtatorul de cuvant al DPF Iasi, Vasilica Tataru, citat de NewsIn.

Potrivit acesteia, cele mai frecvente motive imputate de vamesii moldoveni au fost lipsa unei invitatii autentificata notarial, lipsa asigurarii medicale, documente de calatorie deteriorate sau lipsa banilor.

Controalele in vamile moldovene s-au intensificat de joi dimineata, dupa ce o delegatie oficiala romana, formata din reprezentanti ai consiliilor judetene din Iasi si Vaslui, a fost oprita in vama Leuseni. Ulterior, mai multe grupuri de cetateni, majoritatea delegatii ale unor asociatii non-guvernamentale, au fost de asemenea opriti la vama de autoritatile moldovene. Unii romani au fost coborati si din trenuri, cum a fost cazul a 16 turisti care calatoreau cu trenul Bucuresti - Chisinau.

Autoritatile moldovene au oprit la intrarea in tara si un grup de personalitati culturale, lucru ce a determinat ca Asociatia Istoricilor din R. Moldova, Uniunea Scriitorilor si Forumul Democrat al Romanilor din Moldova sa adopte o Declaratie comuna impotriva abuzurilor regimului comunist, document ce va fi trimis si Comisiei Europene.

Pe parcursul saptamanii, au existat cazuri si de expulzari, trei romani fiind retinuti si judecati pentru "acte de huliganism moderat". Doi dintre acestia sunt consultanti politici ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, organizatie politica cotata cu sanse reale de a accede in Parlament, alegerile in Republica Moldova fiind programate pentru ziua de 5 aprilie. Cei doi consultanti politici au anuntat ca se vor adresa Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Intr-un comunicat de presa, remis vineri, Ministerul Afacerilor Externe din Romania isi manifesta indignarea fata de tratamentul aplicat cetatenilor romani, considerat inacceptabil si neconform cu statutul acestora de cetateni europeni si cu principiile de ocrotire a drepturilor fundamentale ale omului. "MAE respinge orice acuzatie la adresa Romaniei care este formulata in actualul context electoral din Republica Moldova si solicita ca cetatenii romani sa fie tratati cu respect si in conformitate cu normele europene si cu acordurile in vigoare", se mai arata in comunicatul MAE.

O reactie cu privire la masurile luate de autoritatile de la Chisinau a avut si presedintele Senatului, Mircea Geoana, care a catalogat drept nejustificata teama moldovenilor ca nu cumva sa existe infiltrari din Romania, care sa influenteze votul din 5 aprilie.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.