Social 26 Martie 2009 13:44
Cornel Serban ar fi beneficiat de sprijinul consulului Romaniei la Milano, Tiberiu Dinu, pentru a fi numit adjunct la DGIPI, se arata in rezolutia de punere in miscare a urmaririi penale pentru fostul sef al DGIPI si a omului de afaceri Gabriel Popoviciu.

Din continutul convorbirilor telefonice si a celor purtate in mediul ambiental intre Serban, Pitcovici, Popoviciu si Motoc a rezultat fara echivoc intentia faptuitorilor de a recompensa material pe ofiterul de politie judiciara Ion Motoc de la DNA, urmand ca acesta sa determine, prin activitatea sa, emiterea solutiei in dosarul lui Popoviciu, relateaza NewsIn.

Serban, Pitovici si Popoviciu au fost lasati liberi de Curtea de Apel Bucuresti

Astfel, arata procurorii, Pitcovici si Serban i-au transmis lui Motoc solicitarile lui Popoviciu, iar Pitcovici i-ar fi transmis ca va fi recompensat de Popoviciu.

Mai mult, Serban i-a spus lui Motoc ca vrea sa il ajute pe Popoviciu, pentru ca si el l-ar fi ajutat "dezinteresat" in mai multe situatii.

Serban a intermediat si o intalnire intre Popoviciu si Motoc la un hotel din Bucuresti, la care s-au discutat aspecte legate de ancheta, fostul sef DGIPI avand sugestii legate de audierea unor persoane si obtinerea de inscrisuri.

Popoviciu i-ar fi promis lui Motoc anumite foloase, asigurandu-l de sprijinul sau "daca va avea nevoie de o vorba pusa undeva, intr-un moment cheie".

Inainte de sarbatorile de Craciun, Pitcovici i-a trimis lui Motoc whisky, palinca si alte bunuri, mai arata procurorii.

Serban ar fi pastrat legatura cu Popoviciu, dupa numirea de la DGIPI, prin intermediul soferului sau, Marian Gaman, si a unui apropiat, Ciocoiu Dumitru.

Bazac: Legatura mea cu dosarul fostului sef al DGIPI este 'pura speculatie'

Si fostul rector Alecu, cercetat in dosarul lui Popoviciu, stia de interventia pe langa Motoc, sustin procurorii.

Serban ar fi pus la dispozitia lui Tiberiu Dinu, consulul la Milano, la solicitarea acestuia, lista detaliata a convorbirilor telefonice efectuate de la un post telefonic si a facut demersuri pentru identificarea titularului sau utilizatorului unui alt post telefonic care trimitea mesaje de amenintare unui membru al familiei, respectiv ministrului Sanatatii, cumnatul lui Dinu.

"De asemenea, la solicitarea aceluiasi oficial, Serban Ilie Cornel a facut demersuri pentru identificarea titularului/utilizatorului unui alt post telefonic, care ar fi trimis mesaje de amenintare unui membru al familiei. In schimbul permiterii accesului la aceste informatii, Serban Cornel a primit promisiuni si a beneficiat de sprijinul oficialului, prin intermediul relatiilor acestuia, pentru promovarea in functia de director adjunct al DGIPI", scrie intr-un comunicat DNA care aduce informatii suplimentare legate de acest caz.

Astfel, arata procurorii, Serban ar fi beneficiat de sprijinul lui Dinu pentru a fi numit adjunct la DGIPI.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.