Pedepsirea cu pana la 7 ani de inchisoare a medicilor obstetricieni, a asistentelor si moaselor pentru "vatamarea fatului in timpul nasterii", precizata in proiectul noului Cod Penal, da frisoane personalului medical de specialitate, care califica prevederile drept aberante.

Asa cum sunt formulate aceste prevederi, ele contravin manualelor de obstetrica-ginecologie, in care se scrie negru pe alb ca, de exemplu, daca situatia o impune, trebuie sa sacrifici fatul pentru a salva viata mamei, amintesc
medicii.

Colegiul Medicilor din Romania va solicita modificarea articolului 200, dar si a altor reglementari din noul Cod Penal.

Medicii obstetricieni sunt extrem de ingrijorati de prevederile proiectului noului Cod Penal cu privire la eventualele probleme ce pot interveni in timpul nasterii si care pot cauza fatului leziuni sau chiar moartea. Unii isi autoironizeaza situatia – "Ma fac dermatolog", "De-acum fac numai cezariene pe riscul mamei, dat in scris" – altii se gandesc sa plece in strainatate, iar cei in varsta se gandesc sa se pensioneze. Printre mame, parerile sunt impartite si insirate pe forumurile de discutii: unele dintre ele spun ca e bine sa-i mai sperie putin cineva pe medici ca sa-i responsabilizeze mai mult, altele sustin ca nasterile prin cezariana ar extenua medicii si ar expune mamele la riscuri foarte mari, iar cateva isi arata rezervele.

Articolul incriminat la unison de ginecologi este art. 200, privitor la vatamarea fatului. Acesta precizeaza ca, daca vatamarea se produce in timpul nasterii si "a impiedicat instalarea vietii extrauterine", se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani. Daca leziunile au cauzat ulterior copilului o vatamare corporala, fapta se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani, iar daca a avut ca urmare moartea copilului, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani. Vatamarea fatului in timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vatamare corporala, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani, iar daca a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 3 ani. Cand faptele au fost savarsite din culpa de catre un medic, pe langa pedeapsa inchisorii, se va aplica si interzicerea exercitarii profesiei de medic.

Romania Libera

Sursa: Romania Libera



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.