Social 12 Martie 2009 14:07
Autoritatile din Ungaria au informat miercuri conducerea Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Arad, ca introducerea ghioceilor pe teritoriul statului vecin constituie infractiune, deoarece aceasta planta este protejata de lege.

Purtatorul de cuvant al IJPF Arad, agent Mihaela Les, a declarat ca persoanele care vor fi prinse ca detin ghiocei pe teritoriul Ungariei risca sa fie cercetate penal pentru distrugerea mediului inconjurator, informeaza NewsIn.

"Din septembrie 2005, cu scopul limitarii culegerii, ghiocelul, care are ca perioada de inflorire lunile februarie-aprilie, a fost inclus pe lista Ordonantei nationale referitoare la speciile de plante si animale protejate si intens protejate, respectiv specii de plante si animale semnificative din punctul de vedere al protectiei mediulului in Comunitatea Europeana. Pe lista, valoarea exprimata a unui fir de ghiocel este de 10.000 forinti pe fir“, a precizat agent Mihaela Les, purtator de cuvant in cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Arad.

Mihaela Les a mai spus ca, avand in vedere ca ghiocelul se regaseste in anexa B a dipozitiei 338/97 CEE, introducerea in tara fara autorizatie, chiar si a unui fir, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de distrugere a mediului inconjurator.

O alta specie, Leucojum Aestivum, care face parte din familia ghiocelului, ca marime 30-50 centimetri, intra, de asemenea, in randul speciilor de flori aflate in pericol. In Ungaria beneficiaza de protectie si are o valoare de 2.000 forinti un fir.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.