“New York Times” acuza romanii ca “nici n-au clipit” cand lui Valentin Ceausescu i-au fost returnate tablourile. Curatorii si criticii de arta autohtoni cred ca decizia Curtii de Apel este perfect justificata.

Valentin Ceausescu nici nu a apucat sa vina sa isi ia lucrarile de la Muzeul National de Arta al Romaniei, lucrari pe care Curtea de Apel Bucuresti i le-a atribuit in decembrie, ca “New York Times” reproseaza deja lipsa de reactie a romanilor. Insa curatorii si criticii de arta romani contactati de cotidianul.ro sunt in majoritate de acord cu justitia in aceasta problema si nu vad de ce ar protesta.

Intr-un articol publicat in editia din 26 februarie a cotidianului american, al carui motto este "Cat valoreaza artele", Michael Kimmelman sustine ca romanii se incapataneaza sa confunde, inca de dinainte de Revolutie, cultura si cash-ul.

"Aceasta ar putea fi o explicatie pentru faptul ca romanii abia daca au clipit atunci cand curtea de judecata a decis de curand ca niste opere de arta care au fost in posesia familiei Ceausescu sa ii fie restituite singurului copil al lui Nicolae care a supravietuit, Valentin," arata autorul articolului. "Macar o spranceana s-ar fi putut ridica atunci cand curtea a decis de partea lui Valentin, cel putin din randurile romanilor care isi amintesc cum isi imbogatea dictatorul casele, iar membrii familiei sale si alti apropiati ai lui confiscau arta de la nenumarati conationali," este de parere jurnalistul american.

Venit in recunoastere la Bucuresti, Klimmerman incearca sa patrunda in mecanismele care duc la aceasta lipsa de reactie in fata unei decizii controversate, ajungand la concluzia ca "romanii admira intreprinderea privata mai mult decat pretuiesc vreo vaga notiune de patrimoniu artistic impartasit".

Contactati de cotidianul.ro, multi critici de arta si curatori din Romania sunt de acord cu tezele articolului, dar pana la un punct. Daca in ceea ce priveste dezinteresul romanilor fata de arta si de patrimoniul national, corul vocilor raspunde pozitiv la unison, cei mai multi dintre ei cred ca decizia Curtii de Apel este perfect justificata.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.