Deschiderea oficiala a PAVILION UNICREDIT, centrul pentru arta si cultura contemporana din Bucuresti, cu expozitia "STATEMENT" curatoriata de Lia Perjovschi, va avea loc joi, 19 februarie 2009.
Expozitia “STATEMENT”, al carei curator este cunoscuta artista Lia Perjovschi va fi deschisa in perioada 19 februarie - 19 aprilie 2009.

Pentru prima data in ultimii 20 de ani, o banca devine centru de arta. Un centru in centrul orasului si nu in periferie asa cum logica tranzitiei ne-a obisnuit pana acum. Spatiile artei contemporane care nu au fost dislocate, inchise sau aruncate la margine, devin tot mai mici sau tot mai comerciale.

Istoria artei contemporane romanesti este istoria pierderilor… un loc, o bursa, un om, niste idei. Si ca intodeauna, o exagerare e acoperita de alta, lipsa unitatilor diverse este politic acoperita cu Unitatea Centrala, prea mare si prea dependenta: muzeul.

O revista de arta care a creat o BIenala si acum deschide UN centru permanent pentru arta contemporana.

In mijlocul PAVILION UNICREDIT nu sta cum am putea crede “spectacolul”, ci “arhiva/informatia”. Fundamentala este “cunoasterea”, resursa.

Orice loc nou si orice proiect nou incepe cu un “statement”. In limba romana: “declaratie de credinta”. Ce se vrea si ce ar putea fi acel loc.

STATEMENT este un plan de expozitie. Un traseu. Un proces. Story board-ul unui centru de arta contemporana astazi. O demonstratie conceptuala a liniilor de forta care ordoneaza viata intelectuala si viata pur si simplu. Un program multidisciplinar alcatuit cu modestie (carti, ziare, citate). O banca de date si de posibilitati. Arta nu-i de una singura. Arta este asezata in context cultural, politic si stiintific. Lucrari care daca sunt vazute trebuie date cadou, replici mai interesante decat originalul, sute de artisti in text, imagini, cartoline. Istoria institutionala in pungi. O harta de idei care o poate lua razna sau se poate structura linistit. Un laborator in care publicul devine cercetator.

STATEMENT rupe cercul vicios alcatuit din umilinta financiara, imbecilitate birocratica, neintelegere si nestiinta culturala, autism institutional, reducerea la starea de a cere si de a fi mereu respins fara explicatii, starea lui "totul impotriva ta" si foloseste resursele "Do It Yourself" pe care curatorul cercetator le-a coagulat 20 de ani.

Ce definim ca obiect artistic? De unde pana unde se poate intinde cercetarea artistica? Cat de liberi suntem in gandire? Fara sa stim am devenit conservatori. Am vrea sa fim avangardisti sa rasturnam lucrurile dar le facem in aceeasi logica. Ne plangem de aceleasi lucruri. Repetam acelesi greseli. Suntem cultural in efectul tunel.

Ce este de facut?

Daca schimbam unghiul de vedere? Daca ne uitam pe ambele parti ale lunetei? Aici in univers. Aici pe pamant. Aici in Romania. Aici in PAVILION.

In STATEMENT resursa nu este numai teoreticianul de arta sau filosoful culturii ci si artistul, cosmonautul, specialistul in string theory, astrologul si inventatorul.

Sunt artistii inventatori? Cum arata lumea vazuta dinafara lumii?
Este un tricou arta? Este o cartolina o lucrare de arta? Ce ne spun imaginile downloadate de pe internet si pe urma trase la aparatul de copiat? Ce inseamna acces democratic la informatie? Pentru cat timp ne putem baza pe antologia populara? De ce Second Life imita viata?

Stim din ce suntem facuti (genomul), stim unde ne aflam (universul), stim insa de ce?

(Text de Lia Perjovschi, tradus pentru presa de Dan Perjovschi)


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.