Ionela Cristea si Marius Dursea sunt doi tineri romi care, prin traseul lor profesional, si-au propus sa dizolve prejudecatile despre propria etnie.

Au absolvit o facultate, s-au angajat intr-o multinationala si-si fac planuri legate de cariera. In prezent, se simt bine in firma, intrucat sunt tratati "corect politic", chiar daca o vreme colegii i-au considerat expati indieni si li se adresau doar in engleza.

Marius Dursea este un tanar rom de 26 de ani, traieste in Bucuresti si datoreaza directia pe care a urmat-o in cariera sfaturilor date de sora sa, director intr-o banca importanta. Marius a absolvit Facultatea de Finante-Banci a Universitatii Bucuresti, iar in compania multinationala in care lucreaza astazi a trait cea mai haioasa si totodata stranie experienta identitara: din cauza pielii ceva mai inchise, colegii din firma bucuresteana la care este angajat l-au confundat cu un indian. In consecinta, in primele zile, engleza a devenit singura limba de comunicare, pana in momentul cand confuzia a fost elucidata.

"M-am rupt de miscarea roma"

Marius a lucrat o perioada intr-o banca si, in urma unui program de internship, a ramas in compania de consultanta in afaceri, PricewaterhouseCoopers Romania (PwC). In prezent, este consultant in departamentul Global Compliance Services, unde se ocupa de contabilitatea mai multor firme. Dupa o perioada in care s-a implicat in activitatile Asociatiei de Dezvoltare Comunitara "Impreuna", tanarul s-a desprins complet de societatea civila pentru a se dedica exclusiv carierei corporatiste. "Eu, din pacate, m-am rupt de miscarea roma. E chiar placut sa lucrezi cu cei din etnia ta, numai ca la un moment dat trebuie sa-ti vezi propriul interes, sa urmezi calea pe care ti-o doresti. Ca sa activezi in miscarea romilor trebuie sa acorzi foarte mult timp si, din pacate, acest timp este limitat", isi justifica tanarul alegerea.

Legat de gradul de toleranta fata de diversitate, Marius apreciaza ca intr-o multinationala acesta ar fi mai ridicat. Din punctul sau de vedere, explicatia nu e deloc complicata: "Sunt multe nationalitati in firma si nu se face o diferentiere a lor sau a etniei; cred ca mediul corporatist e mai "politically correct" din punctul asta de vedere".

Chiar si asa, inceputurile in PwC nu au fost lipsite de momente delicate, cand Marius a fost nevoit sa comunice in engleza, si nu in limba romana: "Colegii credeau ca sunt indian si vorbeau cu mine pe holuri in engleza. Nu de putine ori m-au intrebat cum e in India. Evident ca le-am spus ca sunt din Slatina si am ras mult pe faza asta", isi aminteste tanarul de 26 de ani.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.