Premierul Emil Boc a promis sindicatelor ca ia in calcul propunerea acestora ca nivelul contributiei virate catre fondurile de pensii private obligatorii sa fie mentinuta la 2% din salariu in acest an, pentru a sustine bugetul public de pensii, a spus pentru NewsIn vicepresedintele CNS Cartel Alfa.

Masura a fost propusa de confederatia sindicala pentru a sustine bugetul public de pensii in acest an.
"Noi am cerut o inghetare pentru 2009 a nivelului contributiei virate catre fondurile de pensii private obligatorii, deoarece sistemul public de pensii se confrunta cu probleme foarte mari", a explicat vicepresedintele CNS Cartel Alfa, Petru Dandea.

El a aratat ca, in 2009, din banii sistemului public s-ar lua aproximativ 150 milioane euro, in cazul in care nivelul contrubutiei creste cu 0,5%, pana la 2,5% din venitul brut al salariatilor.

"Aceasta este una din masurile propuse de partenerii sindicali care a fost deja discutata si, in principiu, acceptata de catre executiv. Marti, vom avea o noua intalnire cu ministrii economiei, muncii si finantelor, in prezenta primului ministru",
a precizat Dandea.

El a adaugat ca sindicalistii au facut aceasta propunere pentru a nu pune " in pericol plata pensiilor actualilor pensionari", prin cresterea cu 0,5% a contributiei la fondurile de pensii private pe parcursul unui an.

Vicepresedintele CNS Cartel Alfa a mai spus ca premierul Boc le-a promis sindicatelor ca guvernul este de acord sa blocheze pentru anul acesta cresterea cuantumului acestei contributii, daca se constata ca exista probleme in sistemul public de pensii.

"Situatia incasarilor la bugetul public de pensii nu este tocmai roza", a spus Dandea.

El a amintit de "concedierile temporare" ale angajatilor si de "inchiderile temporare ale companiilor", care reduc masa salariala si, implicit, contributiile platite la bugetul public de pensii.

"Aceasta reducere a contributiilor se suprapune peste masura - pe care tot guvernul Boc a promis ca o aplica - de mentinere a valorii punctului de pensie in sistemul public la 45% din salariul mediu brut", a adaugat vicepresedintele CNS Cartel Alfa.

Potrivit legii, incepand cu 1 ianuarie a fiecarui an, dupa implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contributie la sistemul pensiilor obligatorii creste anual cu 0,5%, pana ajunge la 6% din venitul brut al salariatilor, intr-un interval de opt ani.

Dupa legea actuala, contributia virata catre fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) va creste de la 2% la 2,5% din venitul brut al participantilor la sistem incepand cu martie 2009, care reprezinta runda de colectare aferenta lunii ianuarie 2009.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.