Directorul Loteriei, Liliana Minca, a atribuit tipografiei controlate de Dan Voiculescu contractele de tiparire a revistei „Loto-Prono“. Liliana Minca a inchis tipografia proprie a Loteriei si a dat contractele de tiparire de bilete si a revistei Loto-Prono unor firme controlate de familia lui Dan Voiculescu.

Aflata la un pas de plecare din fruntea Loteriei, Liliana Minca (fosta Ghervasuc), pusa in functie de Partidul Conservator (PC) din care face parte, nu lasa institutia intr-o situatie prea buna. Stocul de bilete loteristice disponibil in depozitele din Bucuresti (de la Obor) si din tara este la limita. Acest lucru s-a produs din cauza faptului ca sefa Loteriei a facut tot posibilul pentru a le pune cateva contracte pe tava tipografiilor Intact, controlate de familia presedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, dar si societatii Passerini Print Co, firma apropiata consilierului Lilianei Minca, Valeriu Draghici, fost ofiter SIE.

Liliana Minca a fost numita politic de PC, in 2006, la conducerea Loteriei si a fost singura persoana care a
ramas in guvern si care s-a bucurat inca de sprijinul lui Dan Voiculescu atunci cand partidul condus de acesta s-a retras din Executivul Tariceanu. Sefa Loteriei, care ocupa si functia de vicepresedinte al conservatorilor, este maritata din toamna lui 2007 cu Ion Minca, presedintele PC Mangalia.

Contracte atribuite fara licitatie

In toamna anului trecut, dupa ce a luat decizia inchiderii Tipografiei Loteriei, Liliana Minca a organizat o licitatie pentru tiparirea de bilete, castigata de firma Digit4All. Daca initial valoarea estimata a contractului era de 1,632 de milioane de lei, acesta a fost semnat pentru doar 519.600 de lei. Cealalta parte din suma a fost atribuita firmei Passerini Print Co, prin negociere directa, din care a rezultat semnarea contractului 106P/4.11.2008. Justificarea Loteriei a fost una simpla: „situatie de urgenta extrema survenita in urma unor evenimente care nu puteau fi prevazute de autoritatea contractanta”.

In urma cu cateva luni fata de data semnarii contractului, firma Passerini Print Co fusese sanctionata de directorul din acea vreme al Departamentului de dezvoltare si exploatare resurse din cadrul Loteriei pentru nerespectarea unor termene contractuale ce priveau furnizarea de hartie tipografica. Firma Passerini, detinuta de mai multi cetateni italieni, nu participase la licitatie. In plus, potrivit inregistrarilor ReCom (Registrul Comertului), firma Passerini apare ca avand drept actionar principal firma Tehnoprint Trade SRL, care figureaza ca radiata.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.