"Am convenit sa stabilim in viitorul apropiat o formula prin care sa facilitam accesul turistilor din toata tara pe litoralul Marii Negre, in sezonul de vara. Astfel, o idee in acest sens ar fi introducerea unor circuite cu asa-zise "Autocarele Litoral". Deocamdata, acest proiect este la stadiul de discutii", a declarat pentru NewsIn presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Dragos Anastasiu.
Potrivit acestuia, o posibila solutie prin care se poate pune in practica acest program ar fi subventionarea calatoriilor cu aceste autocare.
Dintre propunerile Consiliului Consultativ mai fac parte adoptarea legii tichetelor de vacanta si stimularea turismului in extrasezon.
Potrivit acestuia, principalele masuri pe care Ministerul Turismului trebuie sa le adopte urgent constau in promovarea legii tichetelor de vacanta si asigurarea fluxului de turisti in urmatoarele patru luni.
Ministrul Turismului, Elena Udrea s-a intilnit luni cu conducerea Consiliului Consultativ al Turismului, care reuneste reprezentanti ai mai multor ministere, ai autoritatilor locale si ai organizatiilor patronale din domeniu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro