Judecatorul Virgil Andreies a fost ales, in unanimitate, in functia de presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, in functia de vicepresedinte fiind ales procurorul Bogdan Licu.

Presedintele Traian Basescu a fost prezent, joi, la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a participa la sedinta in care, in a doua parte, este aleasa noua conducere a Consiliului, in locul presedintelui Lidia Barbulescu si vicepresedintelui Gratiana Isac, relateaza NewsIn.

Potrivit regulamentului CSM, functia de presedinte sau vicepresedinte al Consiliului se obtine pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reinnoit.

Noul presedinte al CSM, Virgil Andreies, va implini, in 2008, 49 de ani si este judecator de 15 ani, el remarcandu-se prin desele referiri ironice la fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei.

Judecatorul Virgil Andreies s-a remarcat prin desele referiri ironice la fostul ministru al Justitiei Monica Macovei. Prieten cu judecatorul Dan Lupascu, Andreies a tinut sa nu piarda functia de presedinte al Curtii de Apel Cluj, afirmand ca nu este incompatibil, chiar daca avea si calitatea de membru al CSM.

Virgil Viorel Andreies s-a nascut in 10 decembrie 1960 in localitatea Bidiu din judetul Bistrita-Nasaud. Este casatorit si are 2 copii.

Virgil Andreies cunoaste limba franceza.

A urmat cursurile liceului pedagogic din Nasaud si ale Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Babes Bolyai din Cluj-Napoca.

Andreias si-a luat doctoratul in drept procesual civil in cadrul Facultatii de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

In perioada 2002-2003 a fost membru in Comisia de modificare a Codului de procedura penala din Ministerul Justitiei, iar din 2003 pana in 2004 a fost membru in Comisia de elaborare a Codului penal.

In perioada 1 iunie 1990 - 1 mai 1993 a fost jurisconsult la societatea comerciala "Rombat". Incepand cu mai 1993 a lucrat ca judecator la Judecatoria Bistrita (1 mai 1993-1 august 1997), si apoila la Tribunalul Bistrita-Nasaud. In 1 iunie 1999 devine judecator inspector la Curtea de Apel Cluj.

In perioada iulie-decembrie 2001 este presedinte, cu delegatie, al Sectiei penale din cadrul Curtii de Apel Cluj. In data de 1 decembrie 2001 este numit presedinte al Sectiei penale a CA Cluj, functie in care ramane pana in 7 iulie 2003, cand devine vicepresedinte al Curtii de Apel Cluj.

Virgil Viorel Andreies a fost pana de curand presedintele CA Cluj, functie pe care a ocupat-o din 15 iulie 2004. De asemenea, Andreies este membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii incepand cu 12 ianuarie 2005.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.