Conform deciziei Consiliului Local Sf.Gheorghe, adultii cu capacitate de munca care au activat ca angajati in ultimii 10 ani primesc un punctaj mai mare, in functie de perioada in care au lucrat, iar, pe de alta parte, celor care sunt capabili sa lucreze dar au fost inactivi in ultimii 10 ani li se scade din punctajul cumulat, transmite corespondentul NewsIn.
Aceste masuri au fost luate din considerentul ca este necesara o schimbare de strategie in ceea ce priveste repartizarea locuintelor sociale. “Specialistii spun ca locuintele sociale disponibile in sistemul actual nu rezolva, ci uneori maresc nevoia majoritatii persoanelor din aceasta categorie. Ele nu sunt interesate astfel sa-si imbunatateasca situatia, de aceea avem nevoie de factori motivationali”, sustine Ferencz Csaba, membru al Comisiei Sociale din cadrul CL municipal.
Reevaluarea si redistribuirea acestor locuinte se va face anual. La sfarsitul lunii februarie, municipalitatea va da in folosinta 60 de locuinte sociale care vor fi puse la dispozitia celor care au nevoie. Cererile pentru locuinte ajung insa la cateva sute, cu mult mai multe fata de oferta.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro