Ieri au revenit in Romania procurorul Ciprian Nastasiu si cei doi politisti care au fost in Irak si Iordania

Ieri, procurorul Ciprian Nastasiu si cei doi ofiteri de la Inspectoratul General al Politiei, care au fost in Irak si Iordania, au revenit in tara. Ei au adus declaratiile despre rapirea celor trei jurnalisti romani si a ghidului lor irakiano-american.

Va reamintim ca echipa de anchetatori a plecat in Irak pentru a strange probe care sa poata fi folosite in fata instantelor romanesti. Acest lucru a implicat audierea a 6-7 persoane arestate in Irak sau detinute in Iordania si a unor persoane cercetate in stare de libertate. Trei dintre persoanele care sunt in stare de retinere pot fi intuite usor: este vorba de Mohamad Munaf, aflat in custodia fortelor Coalitiei militare, Mahmoud Omar, fratele celebrului Omar Hayssam, si Youssuf Munaf, varul calauzei. Una dintre persoanele cercetate in stare de libertate este cameramanul de la ZDF Hassan Walid Wahab. Acesta este banuit ca s-a folosit de releele de transmisie prin satelit ale corespondentilor de razboi pentru a transmite la televiziunea panaraba Al-Jazeera prima inregistrare cu ostaticii romani, la 30 martie.

Ciprian Nastasiu si ofiterii care l-au insotit au stat ultimele zile la Amman, unde exista o puternica baza militara americana. Astazi, la ora 4.30, au luat avionul spre tara. Ei au fost la bordul cursei Tarom Ro-183, care a aterizat la ora 7.25, pe Aeroportul Henry Coanda. Imediat dupa ce a ajuns la Parchetul General, procurorul a inceput sa-si puna ordine in probe. Din informatiile noastre, el a scris deja un proces-verbal de incepere a urmaririi penale pe numele lui Omar Hayssam. Daca acest lucru se dovedeste adevarat, sirianul (arestat deja in doua dosare economice) va fi cercetat pentru implicare in rapire. Oficial, urmarirea penala va incepe abia dupa ce procesul-verbal ii va fi adus la cunostinta invinuitului.

Debriefingul este facut de profesorul universitar Irina Holdevici

Ziarul nostru a reusit sa afle faptul ca ziaristii eliberati din Irak sunt audiati - intr-o locatie din Valea Prahovei, administrata de SRI - de profesorul universitar Irina Holdevici. Ea este director adjunct al Laboratorului de Valoare Psihologica al SRI si fost decan al Facultatii de Psiho-Sociologie din cadrul Academiei Nationale de Informatie. Profesorul, impreuna cu un coleg, se ocupa de deja celebra operatiune de debriefing.

Irina Holdevici este membra in Consiliul Director al Societatii Europene de Hipnoza in Psihiatrie si Medicina Psihosomatica si membra a mai multor societati romane de psihiatrie, printre care si cea de psihoterapie experimentala. Lista studiilor sale de specialitate si a articolelor stiintifice publicate este deosebit de lunga. Ea tine cursuri la mai multe specializari de profil si este considerata o autoritate in domeniu.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.