Mai multe organizatii neguvernamentale si sindicate fac un apel pentru depolitizarea administratiei publice si intarirea statului de drept, contestand intentia partidelor angajate in negocieri pentru formarea majoritatii guvernamentale de a ocupa politic toate pozitiile publice de autoritate.

Organizatiile semnatare constata intentia partidelor politice angajate in negocierile pentru formarea majoritatii guvernamentale de a promova atat la nivel ministerial, cat si la cel judetean principiul in baza caruia se asigura asa zisa coerenta politica prin trecerea sub autoritate politica monocolora a functiilor publice, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Pro Democratia, ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei, Blocului National Sindical, al Cartelului Alfa, Centrului pentru Jurnalism Independent, Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatie, Freedom House Romania si al Grupului pentru Dialog Social.

Astfel, potrivit comunicatului, toate pozitiile publice de autoritate, fie la nivel ministerial, fie judetean, urmeaza a se afla sub conducerea partidului care detine portofoliul ministerial sau presedintia Consiliului judetean. "In acest context, remarcam si faptul ca preocuparea pentru combaterea coruptiei nu apare ca prioritate in textul Parteneriatului pentru Romania", se mai arata in comunicat.

De aceea, organizatiile semnatare ale apelului cer "imperativ" actorilor politici si institutionali implicati sa renunte la aceste proceduri ce risca sa accentueze coruptia si sa deterioreze grav functionarea statului, pentru ca ar putea reduce transparenta si parghiile de control al actului decizional. "Asigurarea depolitizarii administratiei, dialogul cu societatea civila - inclusiv actorii sociali - si consolidarea statului de drept sunt conditii necesare si obligatorii pe care orice guvernare responsabila trebuie sa si le asume", se mai arata in comunicatul remis marti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.